Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Trei luni cu suspendare pentru prostituţie


   Mărioara P., o tânără care practica cea mai veche meserie din lume prin zona localității Slobozia Ciorăști, a fost condamnată pentru prostituție. Magistrații Judecătoriei Focșani au decis ca aceasta să execute trei luni cu suspendare. În fața judecătorilor, aceasta a ales să recunoască fapta și să se judece în baza probelor administrate în cauză, probabil și pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. Mărioara P. are 25 de ani și este din Bălești, ea fiind prinsă de polițiști în mașina unui client, pe care abia îl acostase, în ziua de 23 octombrie 2012. 
   Potrivit rechizitoriului, polițiștii au observat o mașină care staționa nejustificat pe marginea drumului. La control, pe scaunul din stânga față se afla învinuita. Luată la întrebări, aceasta a recunoscut motivele pentru care se afla în mașina bărbatului și a spus și pentru ce l-a acostat. Femeia a spus că cerea 40 de lei pentru partida de amor și a recunoscut că se iubise cu doi bărbați cu puțin timp înainte de a fi prinsă de oamenii legii, suma încasată fiind de 100 de lei. 
   Mărioara a mai fost amendată și cu alte ocazii de oamenii legii, de două ori în iunie și de două ori în august anul trecut. Femeia și-a justificat activitatea prin faptul că nu are loc de muncă și că astfel obține venituri, mai ales că are acasă un copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?