Un bărbat din comuna Vizantea Livezi s-a ales cu dosar penal pentru că a vrut să mituiască un polițist. Agentul Bogdan Hărăbor l-a prins pe bărbat în timp ce transporta pietriș fără să aibă licență de transport. Când l-a informat că îi va întocmi dosar penal, Vasilică Amariei a încercat să o dea la pace cu polițistul, promițându-i acestuia o sumă de bani. Astăzi, când a mers să-i ducă banii promiși, au apărut ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, care au organizat flagrantul.