„Adrian Bostan, primul copil, băiatul familiei Iordache și Mariana Bostan, după care a venit și surioara lui Magdalena, mai târziu cu 3 ani, s-a născut la 26 martie 1980 în Adjud.Tatăl lui Adrian, Iordache, este fiul familiei Ion și Domnica Bostan din Ruginești, familie care a crescut 6 băieți și 2 fete, iar mama lui Adrian, Mariana, este fiica familiei Sava și Vasilica Minea din Ruginești, familie care a crescut 4 fete. Adrian, copil al orașului Mărășești până la vârsta de 11 ani, și al Adjudului, după aceea, era un copil vesel, inteligent, harnic, săritor cu respect față de familie, colegi și față de toți cei din jur. El era prietenul și confidentul surioarei lui Magdalena, al tatălui lui și al mamei sale. Era copilul glumeț și vesel, încântător și niciodată trist. Era apreciat de învățătorul lui Măciucă Neculai de la Åžcoala nr 3 din Adjud, pentru calitățile dovedite mai ales la matematică.
În anii de liceu, Adrian devine mai rezervat, mai exigent cu el însuși, căuta răspunsuri la problemele fundamentale ale științelor, ale vieții, ale fericirii și apar primele sentimente de dragoste. Adrian sărea întotdeauna în ajutorul părinților, colegilor, îi plăcea să se implice, nu îi era rușine să conducă tractorul la arat sau stropit via sau la însămânțatul ogorului alături de familia sa. Mai mult, pentru el era o bucurie, o realizare că poate fi util și folositor celor din jur. În ceea ce făcea își dorea perfecțiunea, își dorea ca totul în lume să fie perfect, corect și explicabil. În luna iulie 1999, a fost admis la Facultatea de Matematică și Informatică, 1a Universitatea din București. Singur și proprietar al unui apartament din București, cumpărat de părinții săi pentru a-i face bine, singur într-un oraș mare, cu multe necunoscute, fără surioara și părinții lui, fără prietenii din Adjud, a cunoscut la sfârșitul anului 1999 haosul orașelor mari și mai ales o depresie severă, boală inexplicabilă și neînțeleasă de mulți, care a pus stăpânire pe sufletul lui și nu 1-a mai părăsit până în ultima clipă a vieții.Tânărul sigur pe el și încrezător în forțele sale, devine nesigur pe sine și neîncrezător. S-a luptat cu boala ucigătoare 14 ani, a respectat și a suportat cu strictețe tratamentul și rigorile medicale impuse.
A încercat să nu afle nici măcar părinții lui despre boala sa, și a reușit pentru foarte puțin timp. A considerat că în România societatea nu este pregătită să accepte și să respecte oamenii cu accente depresive și de aceea a dorit să nu mai implice și prietenii sau colegii de la locul de muncă în suferința lui.
A fost timp de 3 ani, 2003-2006 profesor de matematică la Åžcoală nr 1 din Adjud, străduindu-se să prezinte pe înțelesul copiilor tainele matematicii fără a le impune sau a-i supune la vreo constrângere, dar a considerat că nu are ca-lități de profesor deși poate avea competențe foarte mari în această meserie și în anul 2007 a renunțat la meseria de profesor de matematică. Cu sprijinul profesorului Dinicu Petru a ocupat postul de administrator de rețea la Liceul „Emil Botta din Adjud” din 2007 până în prezent.
I-au plăcut perfecțiunea, corectitudinea, sinceritatea, cinstea, să respecte pe cei din jur și să fie respectat. A suferit că pe umerii săi trebuia să ducă o boală perversă, ascunsă și neiertătoare, o boală care îi provoca momente în care nu mai era el însuși de parcă altcineva, o creație cu totul opusă firii lui, ar fi luat decizii în locul lui. A încercat de 2 ori să își întemeieze o familie, dar de fiecare dată boala lui i-a spulberat cele mai frumoase intenții. Nu numai că era conștient, a recunoscut de fiecare dată că nu din vina partenerei de viață relațiile lui s-au destrămat.
Familia transmite Bisericii Ortodoxe Române, Eparhiei Buzăului și Vrancei, condusă de Arhiepiscopul Ciprian, prin intermediul preotului Dumitriu Ioan și Potropopului Dabija, mulțumiri pentru înțelegerea și modul de rezolvare a acestui caz special”.
Iordache Bostan i-a înmânat această scrisoare profesorului Radu Åžtefan.
