Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Microbuzele şcolare, verificate de poliţişti


   Microbuzele școlare au fost verificate miercuri de polițiști. Inspectorul Aurel Cris-tian, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea, ne-a precizat că nu au fost găsite nereguli grave în urma acțiunii desfășurate miercuri. „Acțiunea s-a desfășurat pe durata întregii zile, fiind verificate 41 de microbuze școlare. Scopul acțiunii a fost acela de a vedea dacă mașinile au inspecția tehnică periodică valabilă, asigurare, dar și dacă transportă doar elevi și cadre didactice. În timpul controlului au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale. Trei dintre acestea s-au aplicat pentru neportul centurii de siguranță, alte două pentru telefon mobil și patru pentru alte abateri, respectiv mai multe persoane decât numărul de locuri din certificatul de înmatriculare. Nu au fost constatate abateri grave”, ne-a spus inspectorul Cristian. Acțiunea s-a desfășurat la nivel național și a venit ca urmare a faptului că în alte județe ale țării au avut loc accidente în care au fost implicate microbuze ce transportau elevi. În urma unei acțiuni desfășurate anul trecut, mai multe microbuze școlare aveau ITP-ul expirat și nu erau în cea mai bună stare de funcționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?