Meteorologii au vești proaste pentru vrânceni. După ce miercuri, o ploaie torențială cu grindină a inundat gospodării și a distrus culturi în comunele Å¢ifești, Bolotești, Jariștea, Cîrligele și Obrejița, meteorologii au emis o nouă atenționare Cod Galben, de ploi torențiale, vijelii și grindină. Sunt vizate 15 județe printre care și Vrancea. Atenționarea a intrat în vigoare aseară, la ora 18.00 și este valabilă până în această seară, la ora 22.00.
Potrivit informațiilor postate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie „din după-amiaza zilei de joi, 6 iunie, până în seara zilei de vineri 7 iunie, vor fi intervale de timp cu instabiitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaților Orientali, nordul Dobrogei și al Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25…30 litri pe metru pătrat și izolat 50 litri pe metru pătrat. Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în zonele de munte și în regiunile estice, sudice și centrale, însă pe arii și intervale de timp mai restrânse”.
Atenție în trafic!
Dat fiind faptul că veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune, polițiștii au și ei câteva sfaturi pentru participanții la trafic. Oamenii legii atenționează cu privire la pericolele pe care asemenea condiții meteorologice le reprezintă pentru circulația rutieră. „Având în vedere atenționarea meteo Cod Galben a Administrației Naționale de Meteorologie, referitoare la apariția în perioada 06.06.2013, ora 18:00 – 07.06.2013, ora 22:00, a precipitațiilor intense sub formă de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie și grindină, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier pe drumurile publice din zona de responsabilitate, polițiștii vă recomandă: să limitați deplasările care nu sunt absolut urgente; să păstrați autoturismele în locuri în care nu pot fi avariate de copaci sau crengi rupte, de căderea panourilor publicitare, indicatoarelor rutiere, mijloacelor de semnalizare luminoase, etc., să respectați indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri și măsurile ce se impun pentru închiderea temporară a circulației rutiere pe arterele din zonele afectate de ploi sau căderi de arbori, până la asigurarea condițiilor corespunzătoare de desfășurare a traficului”, a transmis inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Cotele de atenție pot fi depășite
Tot ieri, reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis o atenționare Cod Galben pentru bazinele hidrografice Siret și Prut. Atenționarea a intrat în vigoare aseară, la ora 20.00 și este valabilă până sâmbătă la ora 10.00. Fenomenele vizate de atenționarea hidrologică sunt scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, creșteri de debite și niveluri pe unele râuri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție. „Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, există risc de producere de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, după cum urmează: se instituie COD GALBEN începând din data de 06.06.2013 ora 20:00 pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bis¬ trița, Trotuș (județele Suceava, Neamț, Harghita și Bacău), Åușița, Putna, Râmnicu Sărat (județul Vrancea), Bârlad (județele Vaslui și Galați), Jijia (județele Botoșani și Iași) și pe afluenții Prutului inferior din județele Vaslui și Galați”, se arată în atenționare.
De asemenea, reprezentanții INHGA au adăugat că din cauza gradului de instabilitate accentuată, cu precipitații sub formă de aversă și caracter torențial, fenomenele se pot produce izolat și în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal și munte din nord-vestul, sudul și centrul țării.