Cresc penalităţile pentru datornicii la stat

0
922


    Penalitățile pentru datoriile la bugetul statului vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit modificărilor Codului Fiscal. Noile penalități de întârziere vor intra în vigoare de la 1 iulie. Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice au anunțat că nivelul penalităților de întârziere care intră în vigoare la data de 1 iulie 2013 este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere și se aplică obligațiilor de plată scadente după data de 1 iulie 2013. Această prevedere abrogă penalitatea de 5% și 15% pentru întârzieri mai mari de 30 zile, sau 90 zile de la scadență. „Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor (de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere). Pentru obligațiile de plată cu scadența până la data de 1 iulie 2013 care se sting după această dată, se aplică nivelul de penalitate de întârziere potrivit legislației în vigoare până la data de 1 iulie 2013”, se arată în informarea fiscului vrâncean.
    Alte modificări la Codul Fiscal vin în sprijinul oamenilor de afaceri care derulează proiecte europene. Astfel, contribuabilii care au de încasat bani de la autoritățile competente în baza contractelor de finanțare pot solicita „amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligațiilor accesorii, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acestei autorități”. „Amânarea la plată se acordă în limita sumei de încasat de la autoritățile competente și în ordinea vechimii obligațiilor fiscale. Limita sumei de încasat se analizează în funcție de obligațiile fiscale ce pot forma obiectul deciziei de amânare”, se arată în actul normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here