Fundaţia „Cartea Călătoare” prezintă la TIFF filmul „Poziţia Copilului”

0
482


   Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani este prezentă și la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) din Cluj, cu o proiecție specială a filmul „Poziția copilului”, câștigător al trofeului „Ursul de aur”, pe care l-a accesibilizat pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere. Evenimentul va avea loc astăzi, la ora 17.00, la Cinematograful „Arta” din Cluj Napoca. Filmul va putea fi vizionat de publicul larg, iar nevăzătorii vor putea asculta în căști, între replicile actorilor, descrierea audio realizată de membrii Fundației focșănene. Lor le sunt povestite, pentru înțelegerea deplină a filmului, decorurile, costumele, mimica, gesturile actorilor. La accesibilizarea acestui film au contribuit Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare”, Gabriela Dima (descrierea audio) și reporterul Monitorul de Vrancea Laura Breană (lector). La proiecția specială de astăzi va fi prezentă și Luminița Gheorghiu, actrița care deține rolul principal în film.
    Fundația „Cartea Călătoare” se află la cea de-a patra participare la TIFF. Astfel, în anul 2009, pentru prima dată în România, nevăzătorii au putut urmări un film în cinematograf, alături de văzători, acesta fiind „Cea mai fericită fată din lume”. Pentru ediția din 2011, Fundația a accesibilizat pelicula „Caravana cinematografică”, iar în 2012 nevăzătorii au putut „vedea” la TIFF filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”. „Poziția copilului”, filmul pe care nevăzătorii vor avea șansa să-l vadă astăzi, la Cinematograful „Arta” din Cluj, a fost accesibilizat de Fundația „Cartea Călătoare” în cadrul proiectului „Caravana cinematografică pentru nevăzători”, derulat în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România și finanțat de Fundația „Orange” România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here