Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO: În excursie în… lumea subacvatică şi insula dinozaurilor


      Pentru prima dată în viața lor, cei 14 copii ce frecventează Centrul Educațional de Zi al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au călătorit prin lumea subacvatică, apoi printre astre, pentru ca la final, să trăiască emoțiile aventurilor 3D de pe „Insula dinozaurilor”. Toate acestea, și nu numai, în cadrul excursiei pe care au făcut-o la Galați, eveniment pe care l-au așteptat  pe parcursul întregului an școlar. Potrivit celor spuse de Violeta Pavelescu, șefa Biroului în cadrul căruia funcționează Centrul Educațional, „copiii au avut o zi minunată!”. „Au vizitat Complexul muzeal al științelor naturii Galați, unde au avut cele mai inedite trăiri. Au fost uimiți de lumea subacvatică, de care au luat cunoștință vizitând acvariul, au aflat noutăți despre faună și floră și au văzut animalele de la muzeul de științele naturii, s-au plimbat prin grădina botanică și grădina japoneză”, a povestit Violeta Pavelescu. 
 Aventura de o zi a celor 14 copii a continuat cu vizitarea unei expoziții private de reptile, târâtoarele suscitându-le interesul la maxim. La Planetarium au aflat lucruri uimitoare despre universul nostru și planetele din care este format sistemul solar și au urmărit un film care le-a dezvăluit secretele formării planetelor. Iar când credeau că nu mai urmează nimic, ei au fost invitați să vizioneze, pentru prima dată în viața lor, filmul 3D „Insula dinozaurilor”. „Impactul asupra lor a fost foarte mare, pentru că se așteptau să se simtă exact ca printre dinozauri. Chiar dacă la început unora le-a fost teamă, la final cu toții au fost extrem de încântați, spunând că nu vor uita niciodată această experiență!”, a relatat Violeta Pavelescu. 
 După vizita la Complexul Muzeal, ei au făcut o plimbare pe faleză, admirând ambarcațiunile de pe Dunăre, după care s-au relaxat la un picnic în mijlocul naturii. Åži pentru că a fost ziua lor, la finalul acestei minunate excursii, toți copiii au primit în dar jucării. „La realizarea acestei excursii au contribuit prin sponsorizare SC Hanifa Odobești, cu combustibil, domnul consilier din cadrul CLJ Galați George Stângă și directorul Complexului Muzeal Galați, Emil Strungă, care ne-au facilitat intrarea și vizitarea complexului în mod gratuit. Alimentele, dulciurile, sucurile și fructele de la picnic au fost donate de către Alina Duță, notar public din Focșani și Adelina Crivăț, avocat. Totodată, de aceleași produse au beneficiat și copiii din Adăpostul Temporar pentru copiii abuzați, precum și mamele și copiii din Centrul Maternal. Copiii și personalul Centrului Educațional de Zi țin să mulțumească tuturor celor care s-au implicat sufletește și material în realizarea acestei excursii”, a declarat Violeta Pavelescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?