O lume întreagă a fost șocată la anunțul că actorul Heath Ledger a murit pe 22 ianuarie 2008, la vârsta de doar 28 de ani. Ledger a murit cu șase luni înainte de apariția filmului din seria Batman – „The Dark Knight” în care a făcut cel mai memorabil rol al său, The Joker, pentru care a primit un Oscar. Actorul a declarat atunci că a început să țină un jurnal pentru a putea intra mai bine în pielea personajului său, iar acum, la cinci ani de la moartea sa, tatăl actorului a făcut public acest jurnal, scrie Daily Mail. Medicii legiști au stabilit în 2008 că moartea actorului a survenit accidental, „din cauza unei intoxicații acute provocate de efectele combinate” a șase medicamente, antidepresive, analgezice și anxiolitice, însă au existat speculații că Ledger ar fi fost profund afectat de ultimul său rol. Fanii actorului pot vedea astfel cum a reușit să intre Heath Ledger în pielea personajului „The Joker” și câte probleme i-a creat maleficul clovn. „Acesta este jurnalul. Heath s-a închis pur și simplu într-o cameră de hotel timp de mai multe săptămâni. A studiat personajul în cele mai mici aspecte. Așa era el. Îi plăcea să se afunde în lumea personajelor sale, însă de data asta a fost mai mult”, a declarat tatăl actorului australian.
În jurnal se pot vedea desene, fotografii ale unor clovni, bucăți din reviste de benzi desenate. Spre sfârșitul jurnalului se vede o fotografie cu Heath Ledger în rolul personajului The Joker. „Aici a făcut un test de machiaj cu opt luni înainte de deces. Înainte de încheierea ședinței foto, el a scris „bye, bye” (n.r. – „la revedere”) pe spatele paginii cu fotografia. Mi-a fost foarte greu să văd asta”, a mai spus tatăl actorului, Kim Ledger. În 2007, Heath Ledger a vorbit despre rolul său. „Am stat într-o cameră de hotel din Londra timp de o lună. M-am închis pur și simplu. Mi-am făcut un jurnal și am experimentat diferite voci. Era important să găsesc o voce și un râs emblematice. Am ajuns în final pe tărâmul unui psihopat – o persoană care are foarte puțină considerație sau deloc pentru faptele sale. The Joker este un sociopat, un clovn criminal cu sânge rece, iar Chris (n.r. – regizorul Christopher Nolan) mi-a dau frâu liber. Ceea ce este amuzant, pentru că nu există limite la ceea ce poate să facă The Joker. Nimic nu-l intimidează și totul pentru el este o glumă bună”, a declarat actorul pentru Empire Magazin. Heath Ledger avea o fată, Matilda, cu actrița Michelle Williams, însă cei doi nu mai erau împreună la momentul decesului.