GALERIE FOTO: Concursuri şi spectacole organizate de tinerii liberali

1
623


   Ziua de sâmbătă a fost plină pentru tinerii liberali. La Focșani, ei au organizat acțiunea „Adu un zâmbet în viața unui copil”, oferind cadouri copiilor cu probleme aflați în centrele „Prîslea” și „Harap Alb” din Focșani. Sâmbătă, membrii TNL i-au vizitat pe copiii din cele două centre, s-au jucat cu aceștia, fiind organizat și concursul „Cel mai bun desenator”.
   La Mărășești, împreună cu membrii Comitetului de Sprijin și Inițiativă, în Parcul Civic, tinerii au fost invitați la un spectacol. De asemenea tinerii liberali au organizat mai multe întreceri sportive, respectiv cros, tenis de masă și minifotbal. La Jariștea, copiii preșcolari au primit baloane, ei fiind pictați pe fețe de echipa TNL din localitate, în timp ce copiii de gimnaziu au vizionat un film la Căminul Cultural „Ion Saragea”. Acțiunea a fost sprijinită de câteva cadre didactice și primarul Cătălin Toma. 
   La Cîmpineanca, tinerii au reușit să ducă la bun sfârșit cu succes proiectul „Dăruiește de 1 iunie”, care a avut un impact pozitiv asupra copiilor, care au primit hăinuțe și jucării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here