Bicicliștii au fost implicați în multe accidente de circulație și, de aceea, polițiștii de la Rutier au desfășurat o acțiune pe această linie. Astfel, în perioada 22-24 mai, pe raza județului, s-a desfășurat o acțiune pentru combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști în trafic și pentru prevenirea accidentelor de circulație. În perioada amintită, polițiștii au sancționat 200 de bicicliști.
Ca și categorie de participanți la trafic, bicicliștii sunt foarte expuși riscului de a fi implicați în accidente de circulație, cel mai adesea prin acțiuni proprii: efectuarea unor manevre fără să se asigure, consumul de băuturi alcoolice, neechiparea corespunzătoare a bicicletelor, lipsa vestei reflectorizante, lipsa sistemului de lumini și alte elemente reflectorizante, necunoașterea sau neaplicarea semnalelor și regulilor specifice de circulație, lipsa căștii de protecție, care deși nu este obligatorie, ar putea reduce semnificativ rănirea acestora.
De asemenea, multe dintre accidentele în care sunt implicați bicicliștii se produc și pe fondul abaterilor săvârșite de conducătorii auto. „De la începutul anului, pe raza județului Vrancea s-au produs 9 accidente de circulație din vina bicicliștilor, în urma cărora 4 persoane au decedat, una a fost rănită grav și 4 rănite ușor. Cele mai frecvente abateri au fost schimbarea direcției de mers fără să se asigure și consumul de băuturi alcoolice”, a transmis inspectorul Cătălin Manea, din cadrul Poliției Rutiere Vrancea.