Reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei vor organiza astăzi o nouă licitație în vederea vânzării a trei autoturisme din parcul auto. Este vorba despre un autoturism tip Dacia Logan, al cărui preț de pornire la licitație este de 3.000 de euro, un Renault Clio cu prețul de pornire de 2.700 de euro, iar cel mai scump autotu-rism scos la vânzare este un Mercedes Benz model S320, cu prețul de pornire de 50 de mii de euro. Limuzina are numai 40 de mii de kilometri la bord și este utilată cu toate dotările ce asigură securitatea și confortul pasagerilor. Este pentru a doua oară când se organizează această licitație, dar prețurile rămân neschimbate. „Întrucât licitația are un scop caritabil, prețurile de pornire rămân neschimbate. Reamintim celor care doresc să achiziționeze aceste mașini că banii rezultați în urma vânzării vor fi folosiți pentru amenajarea unui așezământ de asistență socială la Mănăstirea Rătești, iar cumpărătorul autoturismului Mercedes va fi menționat ca principal susținător al acestei acțiuni filantropice, urmând a fi invitat să participe la inaugurarea complexului social”, se arată în comunicatul reprezentanților Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Licitația va avea loc astăzi între orele 10.00-14.00, la Centrul Eparhial din Buzău, Aleea Episcopiei, nr. 3.