Reprezentantul Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, Valentin Ploșniță, a primit Premiul Special al Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Ursulețul de Aur”. Aflat la cea de-a XXX-a ediție, concursul s-a desfășurat în perioada 17-18 mai 2013, la Baia Mare. La eveniment au participat aproximativ 200 de elevi din toată țara, care au concurat pe grupe de vârstă, iar din juriu a făcut parte cunoscuta interpretă Paula Seling care a debutat, cu mulți ani în urmă, chiar pe scena festivalului.
Valentin Ploșniță, elev în clasa a III-a, a concurat la secțiunea rezervată copiilor din clasele I-IV și a interpretat cântecul compus de Gabriela Sau¬ ciuc Cicone, intitulat „Calea către pace”. Pe lângă o diplomă și o medalie, Valentin Ploșniță a mai primit din partea organizatorilor și un ursuleț de pluș. Pentru păncean, acesta este cel de-al doilea premiu obținut la un festival național. În urmă cu o lună, Valentin Ploșniță a urcat pe treapta a III-a a podiumului de la Festivalul Național de Muzică pentru Copii și Adolescenți „Lucky Kids”, desfășurat la Roman.