Pompierii vrânceni au înființat Asociația „Pompierii Vrânceni”. Aceasta este o organizație non-guvernamentală, înființată luna aceasta ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină. Misiunea Asociației „Pompierii Vrânceni” este aceea de a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite locuitorilor județului, prin achiziționarea de materiale și utilaje specifice, respectiv autospeciale, precum și să le doteze cu accesorii performante. Un alt scop este acela de a avea echipamente individuale de lucru.
Pompierii vor să ajungă mai repede la intervenții, iar acțiunile lor să fie de o mai bună calitate. „Scopul Asociației este crearea cadrului organizatoric pentru asigurarea desfășurării activităților cultural-educative, recreative, de promovare și protejare a tradițiilor membrilor asociației, desfășurarea și sprijinirea de activități de binefacere și asigurarea materială necesară desfășurării activității pompierilor. Calitatea de membru activ se poate obține de către orice persoană fizică, indiferent de naționalitate, sex, convingeri politice sau religioase care va adera la statutul asociației”, ne-a spus locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Există și posibilitatea de a sprijini activitatea Asociației „Pompierii Vrânceni”, prin redirecționarea a 2% din impozitul plătit statului pentru salariile din anul 2012, prin completarea și depunerea, până la data de 25 mai, a formularului 230, în cazul impozitului pentru salarii. Mai multe detalii puteți găsi accesând site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea: www.isujvn.ro.