Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Micii artizani populari, premiaţi


   Cea de-a VI-a ediție a Concursului Interjudețean de Artă Tradițională „Descoperim tradiția străbună”, organizat de maistrul-instructor Maria Cristescu, de la Cercul Creație-Confecții și Tapiserie aparținând Clubului Copiilor din Panciu, și-a desemnat, ieri, câștigătorii. Evenimentul, găzduit de Casa Orășenească de Cultură, a beneficiat de prezența viceprimarului Iulian Nica, a profesoarei Didina Mocanu, directorul Palatului Copiilor din Focșani, precum și a inspectorului de specialitate Radu Emil, de la ISJ Vrancea.
   Ca în fiecare an, concursul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni și grupe de vârstă. Etapa finală, desfășurată ieri, a inclus atât lucrări selectate în urma etapei județene, care a avut loc la începutul săptămânii, cât și creații provenite de la cluburi și palate ale copiilor din alte județe, precum Galați, Buzău sau Suceava.
   Juriul, al cărui președinte a fost profesoara Mihaela Cârjan, și din care au mai făcut parte profesoara Lăcrămioara Åžtefănecu, de la Åžcoala Străoane și directoarea Casei de Cultură Camelia Ciobotaru, a desemnat drept câștigători, la Å¢esături tradiționale, pe reprezentanții Clubului Copiilor din Beceni, județul Buzău: Iulia Papazisu, Andreea Badea, Alexandra Petrișor și Iulia Sercăreanu. La Icoane pe lemn, cele mai bune lucrări au fost cele realizate de Adelina Alexa și Georgiana Dibu, de la Tecuci, și Gabriel Gabor, din Liești-Galați, la categoria clasele I-IV, în timp ce Andreea Tofoleanu și Carmen Dobre și-au adjudecat locul I la categoria Liceu. 
   La secțiunea Artă populară, primul loc a revenit Antoniei Imbrea, din Beceni-Buzău, în timp ce la Tapiserie ornamentală, câștigători au fost reprezentanții Clubului Copiilor din Panciu Miruna Bucă, Eduard Popa și Roxana Marin. Tot de la Panciu sunt și laureații secțiunilor de Pictură și Colaje, Elena Adafini, respectiv Francisca Corcoz și Claudia Trifan.
   Câștigătorii au primit din partea organizatorilor diplome de participare. Tot diplome, dar de onoare, au primit și cei care au contribuit la buna desfășurare a concursului, și anume primarul Ion Petre și viceprimarul Iulian Nica, directorul Palatului Copiilor Focșani Didina Mocanu, inspectorul de specialitate Radu Emil, precum și directoarea Casei de Cultură Camelia Ciobotaru. 
   Mulțumiri și diplome de onoare au mai primit reprezentantele Clubului Copiilor din Panciu Adriana Chelaru, Lenuța Panaete și Maria Cristescu, cadrele didactice Mirela Stoica, Anișoara Vizitiu, Costică Zbârciog, Gabriela Duță, Gabriela Andronic, de la Liceul Tehnologic din Panciu, Amelia Papazisu, de la Buzău, Ecaterina Galoiu de la Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani și Elisaveta Norocea, de la Centrul de Zi „Dănuț” din Broșteni, precum și invitata de onoare a organizatorilor, învățătoarea pensionară Steliana Godinac.
   Festivitatea de premiere a fost precedată de un program artistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?