Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Biciclist în comă după ce a fost acroşat de o maşină


   Un bărbat de 32 de ani, din Pușcași, județul Vaslui, a ajuns în comă la Spitalul Județean din Galați, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs ieri dimineață, la ora 1.45, pe DN 2 E85, în afara comunei Popești. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că „R. Adrian Ionuț, de 22 de ani, din Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea un autoturism Ford, l-a acroșat și accidentat grav pe M. Ion, de 32 de ani, care se deplasa cu o bicicletă în aceeași direcție. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului”. 
   Imediat după accident, victima, care ar fi fost băută, a fost preluată de un echipaj al ambulanței și dusă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Aici, medicii l-au diagnosticat cu „stare comatoasă, traumatism cranio-cerebral deschis cu plăgi contuze frontale, traumatism de piramidă nazală și braț drept, traumatism toracic și de bazin”. Ulterior, biciclistul a fost trimis la Spitalul din Galați pentru investigații medicale suplimentare. 
   Un alt accident s-a produs miercuri, la ieșirea din Focșani, către Mîndrești. Åžoferul unei autoutilitare a depășit o căruță, dar nu a mai revenit cu mașina pe banda sa, ci a intrat într-un stâlp. Trei persoane au fost rănite. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că „B. Paul Ionuț, de 30 de ani, din Focșani, în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia, a efectuat manevra de depășire a unui atelaj hipo, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un stâlp de electri-citate. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a lui Nini Valentin R., de 24 de ani, Stănel Lucian Å¢., de 26 de ani, și a lui Alin T., de 23 de ani, toți din Focșani, pasageri în autoutilitară”.  
   În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?