Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a declarat că anul acesta vor fi introduce țevile atât pentru alimentarea cu apă cât și pentru canalizare în cadrul proiectului Vranceaqua. El a precizat că acest proiect va fi finalizat în Odobești în anul 2014. „Cel mai mare proiect de investiții din toată istoria Odobeștiului avansează cu pași repezi, anul acesta urmând să fie finalizate săpăturile la rețelele de apă potabilă și canalizare. Realizat din inițiativa președintelui Marian Oprișan, proiectul Vranceaqua a făcut posibil ca la un secol de la realizarea primei rețele moderne de distribuție apă să putem extinde rețeaua de apă în toate cartierele orașului, inclusiv în cele construite după 2005. Lucrările la acest proiectul se va încheia în 2014. În 2013 va fi modernizată Stația de Epurare și construit bazinul de apă de 3000 mc, iar vestea pe care doresc să o transmit cetățenilor orașului Odobești este că la sfârșitul acestui an vor fi terminate săpăturile pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare”, a afirmat Daniel Nicolaș. Edilul șef din Odobești și-a cerut din nou scuze cetățenilor pentru disconfortul creat de lucrările ce se derulează la nivelul orașului. „Întrucât Primăria Odobești derulează în acest moment mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii, circulația rutieră este deviată temporar pe anumite străzi din oraș, în funcție de evoluția lucrărilor. Cere scuze cetățenilor pentru disconfortul creat și le mulțumesc acestora pentru înțelegere”, a spus Daniel Nicolaș.
Valoarea proiectului este de 21 milioane de euro și este cel mai mare proiect din toată istoria orașului Odobești, care presupune lucrări de reabilitare, modernizare și extindere a rețelei de apă și canalizare pe o lungime de peste 60 km. Primarul din Odobești Daniel Nicolaș, a declarat că această investiție uriașă a fost posibilă grație proiectului „Vrancea Aqua inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea Marian Oprișan. „Meritul principal în acest proiect care va duce la creșterea nivelului de viață al odobeștenilor îi revine exclusiv președintelui Marian Oprișan”, a declarat Daniel Nicolaș. Pe lângă lucrările de la rețeaua de distribuție, proiectul presupune investiții pentru reabilitarea fronturilor de captare apă de la Babele, la rețeaua de aducțiune, refacerea instalațiilor electrice și hidraulice, precum și a rezervorului de 2000 metri cubi de la Odobești.
Pe lista de investiții se mai află construirea unei baze sportive moderne, construcția de locuințe, asfaltarea străzilor, amenajarea trotuarelor și a spațiilor de parcare. Primarul Daniel Nicolaș a precizat că în câteva zile vor fi demarate lucrări de modernizare a spațiilor de parcare și a trotuarelor din centrul orașului. „După încheierea acestui proiect, va urma în mod firesc proiectul de asfaltare a străzilor, în două etape :în prima etapă vor fi asfaltate 15 străzi din partea de vest a orașului, respectiv cele care pleacă din strada Stefan Cel Mare, iar în a doua etapă, nordul orașului, inclusiv Satul Nou”, a mai spus Daniel Nicolaș.