Agricultorii vor putea primi credite de investiții în valoare de până la 75 mii euro printr-un Fond pentru acordarea de microcredite în agricultură. Proiectul de act normativ al Guvernului a fost prezentat de Ministerul Agriculturii și vizează sprijinirea fermelor de familie, esențiale pentru dezvoltarea agriculturii în următorii ani. Acest Fond pentru fermele de familie va fi constituit la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru acordarea de microcredite de investiții în domeniul agricol, neeligibile pentru finanțarea din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) sau obiective de investiții situate sub nivelul minim de finanțare din PNDR, suma maximă este de până la 15.000 de euro pentru un beneficiar. Vor primi până la 75.000 euro credite pentru asigurarea cofinanțării unor proiecte de investiții în domeniul agricol cu o valoare eligibilă de până la 125.000 euro și fermele de familie care beneficiază de sprijin prin PNDR. Al treilea caz este cel al fermierilor care pot primi microcredite de maxim 25.000 de euro pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea producției agricole.
Proiectul de act normativ prevede că acest Fond va fi accesat și derulat de către instituții financiare bancare. „Accesul instituțiilor prevăzute la art. 15 la resursele fondului se face prin licitație, în condițiile legii, fără a include elemente de ajutor de stat”, se arată în proiect. Termenul maxim de restituire poate ajunge la 10 ani, iar perioada de grație acordată pentru beneficiarii de microcredite este între 1 și 3 ani, în funcție de specificul proiectului de investiții. „Termenele de rambursare a microcreditelor și de plată a dobânzilor aferente acestora se stabilesc prin negociere între beneficiarii microcreditului și instituția selectată, în funcție de destinația microcreditului și de perioada de valorificare a producției obținute din investiția creditată. Microcreditele acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență pot fi garantate de fondurile de garantare și/sau de către împrumutat prin garanții reale pe animale, mașini și utilaje agricole, ipotecă asupra clădirilor și terenurilor agricole, plantațiilor sau orice alte garanții agreate de instituțiile de credit”, se arată în proiect.
Garanții financiare pentru achizițiile de teren agricol
Ministerul Agriculturii va oferi garanții financiare pentru achiziția de teren agricol cu credit de la instituții financiare. Proiectul de act normativ stabilește că volumul creditului va reprezenta maxim 90% din va-loarea suprafețelor achiziționate și minim 10 % contribuția proprie a beneficiarului. Aceste garanții financiare sunt oferite pentru „cumpărarea de la proprietar a terenului agricol aflat in arendă de către arendaș persoană fizică sau juridică, până la atingerea unui plafon de maxim 1000 de ha în proprietate /exploatație”. De asemenea, sunt oferite garanții pentru „cumpărarea de teren agricol de către persoanele fizice sau juridice care au in exploatare teren agricol conform declarațiilor APIA în vederea extinderii suprafeței agricole exploatate în scopul înființării/rentabilizării fermelor de familie”.