Oana Amalia Ulian, elevă în clasa a VII-a, la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, a obținut trofeul ediției I a Festivalului Național „Magia Muzicii”, la categoria de vârstă 13-15 ani. Concursul, organizat de Art Kids Company, s-a desfășurat sâmbătă, la Promenada Mall din Focșani, avându-l ca președinte al ju-riului pe cunoscutul interpret Mihai Trăistariu.
În festival, Oana Amalia Ulian a concurat la Secțiunea Senior (grupa de vârstă 13-15 ani), după ce, anterior, a trecut de o preselecție ce a constat în trimiterea către organizatori a două piese (pozitiv+negativ), melodia admisă pentru finala din 11 mai fiind „Dă, Doamne, Cântec!”.
Pentru reprezentanta Liceului Tehnologic din Panciu, acest succes nu reprezintă prima recunoaștere a cali-tăților sale interpretative într-un festival de muzică ușoară. În luna martie, Oana Amalia Ulian a obținut Premiul II la Festivalul Național de Muzică Francofonă „Francochanson”. Cele două reușite din 2013 se adaugă bogatului palmares al elevei din Panciu, care mai numără numeroase premii la concursuri județene sau naționale precum „Se caută o vedetă”, „Pe-o gură de rai”, „Descoperim tradiția străbună” și „Muguri Vrânceni”. De asemenea, Oana Amalia Ulian mai este și deținătoarea unui Premiu Special, acordat de Radio România.