Clubul Copiilor din Panciu a găzduit, ieri, faza județeană a Concursului interjudețean de artă tradițională „Descoperim tradiția străbună”. Acesta este organizat de Clubul Copiilor-Cercul de Creație-Confecții și Tapiserie Panciu, în colaborare cu Palatul Copiilor din Focșani, Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea, Casa de Cultură și Primăria Panciu, sub patronajul Ministerului Educației Naționale. „Ca în fiecare an, etapa județeană precede faza interjudețeană a concursului. Ea constă în selectarea creațiilor trimise de participanții de la Cluburile Copiilor din Adjud și Panciu, precum și de la Palatul Copiilor din Focșani. Lucrările, respectiv desene, picturi, tapiserii sunt înscrise la secțiunile corespunzătoare ale concursului”, ne-a declarat inițiatoarea proiectului, maistrul-instructor Maria Cristescu, de la Clubul Copiilor din Panciu.
Aceasta a adăugat că, până pe 15 mai, lista lucrărilor va fi întregită cu cele expediate de cluburile și palatele copiilor din județe precum Galați, Buzău sau Suceava, care și-au anunțat participarea la concurs. Etapa finală a acestuia va avea loc joi, 16 mai, începând cu orele 10.00, la Casa de Cultură din Panciu. Festivitatea de premiere va fi precedată de un program de cântece și dansuri populare, pregătit de gazde.
Concursul „Descoperim tradiția străbună” a ajuns, în acest an, la cea de-a VI-a ediție și are ca scop promovarea artei populare, punerea în valoare a potențialului creativ al copiilor, precum și depistarea și promovarea talentelor în arta populară.