Aproape 22 mii de fermieri vrânceni au depus cereri pentru subvențiile europene pe suprafață acordate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafață, fără penalizări, este data de 15 mai 2013. Subvențiile pentru anul 2013 pe care le vor primi fermierii se ridică la 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât în anul 2012, de 119,66 euro/hectar.
Directorul adjunct al APIA, Petrache Riciu, a arătat că procentajul cererilor depuse de către fermierii vrânceni este de 78%, peste media națională. „Anul trecut am avut 27.998 de cereri depuse, iar acum, până la 9 mai, avem aproximativ 22 mii cereri”, a afirmat directorul adjunct al APIA Vrancea.
Reprezentanții APIA avertizează fermierii că aceste cereri pentru unitatea de suprafață trebuie depuse până pe 15 mai. Pentru cererile depuse după această dată se aplică penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere, iar cererile de sprijin depuse după 10 iunie 2013 nu mai sunt eligibile și vor fi excluse de la plată. Fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin trebuie să depună cerere la centrul județean sau centrul local la care sunt arondați în vreme ce fermierii care au beneficiat de acest sprijin depun cerere conform programării afișate la APIA. „Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafață sunt persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plată, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafața respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul”, se arată într-un comunicat APIA.
APIA precizează că sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau a arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul sprijinului pe suprafață trebuie să respecte Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafața fermei.