Zilele trecute, la locul de joacă gârbovit din spatele blocurilor gri, doi băieți de vreo 9-10 ani se dădeau în același leagăn, unul jos, altul în picioare. Mama unuia dintre ei a venit să-l cheme acasă, iar băiatul n-a mai ieșit pe poartă, ci a sărit gardul. Un bărbat mai în vârstă, care-și duce veacul prin zonă, meșterind tot timpul la o Dacie bătrână, strigă: „De ce sari garduâ, mă, vrei să-l rupi?”. „Lasă, bre, că nu rup eu fierul”, zice băiatul, cam grăsuț ce-i drept. „Ieși, mă, pe poartă, âtuți gâtuâ mă-tii”, a insistat înjurând bărbatul. „De ce înjuri, mă, de mamă?”, a strigat mama puștiului, mică și slabă, din spatele gardului. „Ai f_ _ _ _- o tu pe mă-sa?”, întreabă. „Nu te-am văzut”, se apără bărbatul. „Daâ și tu, dacă tot ești acolo, de ce nu-i spui să iasă pe poartă?”, o întreabă. „Nu mai înjura, bă, de mamă, rumâni împuțiți”, zice femeia supărată, îndepărtându-se cu fiul ei. „Ei, hai, gata, iartă-mă, am greșit, nu știi că așa suntem noi românii, până nu înjurăm de mamă nu ne simțim bine?”, spune împăciuitor bărbatul, ștergând cu o cârpă portbagajul prăfuit al Daciei.
Până să am copii nu mi-am pus problema, dar acum mă întreb: de ce înjurăm numai de mamă? Mi se pare discriminatoriu. Până la urmă, în zilele noastre, tații ajung să-și ia în locul mamelor concediu de creștere a copilului, plimbă bebelușii în cărucior, le dau să bea laptele din biberon, le schimbă scutecele, balanța obligațiilor părintești este echilibrată. Să echilibrăm așadar și balanța înjurăturilor.
În urma unui pseudosondaj printre cunoscuți, am tras concluzia că înjurăm de mamă pentru că vrem să lovim acolo unde doare mai tare. Ceea ce ar putea oarecum îndulci situația, întrucât e recunoscut indirect și probabil inconștient rolul esențial al mamei în viața fiecăruia dintre noi, indife-rent că vorbim despre omul pe care-l vedem nespălat, îmbrăcat cu haine murdare, fără casă, fără familie, cu ochii rătăciți, care-și consumă vocabularul între „Dă-mi o țigare” și „Dă-te-n p_ _a mea”, fie că vorbim de omul de afaceri cu mașină de o sută de mii de euro, mereu proaspăt bărbierit și cu ochii lucind, al cărui limbaj abundă în cash flow, target, know-how sau PR.
Desigur, ideal ar fi să nu înjurăm deloc, dar cum traiul concret include și expresii care zgârie urechile pudibonzilor, măcar să includem în sordida arie mai sus menționată, ambele sexe. Căci, dacă tot vorbim de ideal, ar trebui să ne iubim la fel ambii părinți, așadar de oricare am fi înjurați, ar trebui să ne doară la fel de tare.