Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Telefonul de la Protecţia Consumatorilor, confundat cu cel al Ambulanţei


   Telefonul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), pus la dispoziție consumatorilor, a fost folosit din plin de vrânceni. Unii dintre aceștia au semnalat probleme din domeniul protecției consumatorilor, alții au apelat din greșeală acest număr. „Am avut un caz în care ni s-a semnalat că un cumpărător a achiziționat un suc expirat de la un agent economic din Jorăști. Sesizarea telefonică a fost înregistrată și comisarii vor verifica aspectul sesizat. Am mai avut un telefon de la o persoană care ne-a anunțat că cineva a leșinat într-o parcare, dar cred că din greșeală cineva i-a dat acest număr, pentru că în această situație intervine Ambulanța, nu noi”, ne-a declarat Dumitru Dilă, comisarul șef adjunct, al CJPC. 
   Pe toată perioada sărbătorilor pascale, numărul de telefon al instituției 0237.217.000 a fost direcționat către telefonul mobil al conducerii acestei instituții. Două echipe de comisari au asigurat permanența pentru a interveni în cazul unor sesizări grave, care ar fi putut pune în pericol sănătatea consumatorilor. „Nu a fost nevoie să intervenim pentru că nu am avut probleme grave semnalate. Consumatorii ne-au solicitat consultanță în rezolvarea unor probleme, iar noi le-am oferit informațiile necesare”, a precizat Dumitru Dilă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?