Paştele VIP-urilor: Citeşte unde şi cum au petrecut oameni cunoscuţi din Vrancea, sărbătorile pascale

2
2837


   Åžefi de instituții, primari sau parlamentari, cu toții au petrecut sărbătorile pascale în familie, cu mâncăruri tradiționale. Cei mai mulți nu au lipsit de la slujba de Înviere, de unde s-au întors acasă cu Lumina sfântă. Pentru toată lumea, Paștele a reprezentat o deconectare de la problemele zilnice și o încărcare cu energie spirituală.

Judecătoarea Mariana Croitoru, vicepreședintele Tribunalului Vrancea:
„Deși este un trend să meargă lumea la mare sau la SPA, noi am preferat să petrecem sărbătorile în familie. Am sărbătorit la țară, am rămas în județ. Tradițiile sunt asemănătoare peste tot. Am ales cu plăcere să parcurgem toate etapele premergătoare acestei sărbători. Ne-am spovedit atât noi cât și copiii, ne-am împărtășit și am încercat în limita timpului disponibil să ajungem și la Denii. În timpul rămas am pregătit preparatele tradiționale de Paște, respectiv ouă roșii, pasca și drobul de miel. La toată această muncă au participat toți membrii familiei și copiii, pentru a duce tradiția mai departe. Ar fi păcat să nu se păstreze. Noi, cei mai în vârstă, chiar și crescuți în comunism, am păstrat această tradiție. Ca în fiecare an, am participat la slujba din Joia mare și slujba de vineri seară când se cântă Prohodul Domnului, aceasta fiind o slujbă deosebită. Sâmbătă am făcut mâncarea și ne-am pregătit să mergem la slujba de Înviere și am rămas și peste noapte la Liturghie, nu ne-am dus doar să luăm lumină. În bi¬ serica de la țară, într-o asemenea noapte am întâlnit oameni de toate vârstele. Am venit apoi acasă și am ciocnit câte un ou roșu. E singura zi din an când mâncăm la 04.30, când ne întoarcem de la biserică. Ne-am odihnit, a fost o vreme foarte frumoasă.  Am încercat, eu, soacra mea, vecinele mele să le explicăm copiilor tot ceea ce se întâmplă și tot ceea ce este de făcut în preajma sărbătorilor pascale. Deși au ore de religie, partea de practică este mai puțin explicată copiilor la școală.  Aș vrea să transmit tuturor mamelor, mătușilor, bunicilor, femeilor în general în Săptămâna Mare să nu ezite să cheme copiii să participe la activitățile premergătoare acestei sărbători. Numai așa tradiția va merge mai departe. Învierea Domnului înseamnă reînnoire sufletească”.

Procurorul Anca Dorina Rîșca, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani:
„Am sărbătorit Paștele în locurile mele natale, la Suceava, alături de familie. La oraș e altfel, poate în zona rurală sunt mai multe tradiții. Noi am fost la slujba de Înviere, am dus coșul plin cu bucate la sfințit. Foarte mulți preferă să meargă la mănăstiri în această perioadă, dar acolo e foarte aglomerat și slujba nu se aude prea bine, așa că am rămas în oraș. Am sărbătorit în familie cu pască și ouă roșii pe care anterior le-am dus la sfințit la biserică. Nu pot să fac o comparație cu tradițiile care sunt în Focșani pentru că niciodată nu am rămas în Vrancea de Paște. În noaptea de Înviere a plouat, dar seara vremea și-a mai revenit”.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Focșani, Constantin Mîndrilă:
„Vineri seară am fost la Soveja, unde am participat la Denie și am cântat Prohodul, iar sâmbătă dimineața am plecat în Bucovina pentru a petrece Paștele. Am fost la Înviere, am luat Lumină și am respectat toate tradițiile specifice. De asemenea, masa a avut toate bucatele tradiționale specifice acestei Sărbători Sfinte”.

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihai Copaci
„În seara de Înviere am fost la biserica din Jariștea, unde e mormântul părinților. Aici am luat Lumină, plus am participat și la Deniile din Săptămâna Mare. Paștele l-am făcut în Focșani, cu familia. Masa de Paște a fost una tradițională cu ouă roșii, cozonac, drob și miel”.

Traian Negulescu, directorul Direcției de Cultură:
„În noaptea de Înviere am mers împreună cu fiul meu Radu și soția mea să luăm Lumină la biserica unde slujește duhovnicul nostru. Este primul an în care fiul meu merge la slujba de Înviere. Iar în prima zi a Paștelui am mers la părinți, la socri unde am luat masa. După-amiază, fiul meu a mângâiat pentru prima dată, pui de o zi la țară, în curtea unei mătuși. În cea de-a doua zi de Paști am mers la Mănăstirea Dălhăuți pentru a aprinde o lumânare. Au fost niște sărbători cumpătate și pline de bucuria de a sta împreună cu fiul meu de dimineață până seara”.

Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea:
„Am petrecut Paștele acasă, împreună cu familia. Am fost și am luat Lumină de la Biserica Sfânta Cruce din Odobești și apoi am petrecut alături de soție și copii, cu bucate tradiționale.”

Iulian Bulat, directorul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap Vrancea:
„Paștele a însemnat pentru noi un motiv în plus de bucurie pentru că a venit fata de la București și am fost cu toții, împreună. Am petrecut Paștele acasă, în familie, fiica noastră s-a dus la Înviere și a adus Lumină. Apoi am stat cu toții la masă, nu au lipsit bucățica de miel, brânza, cozonacul, ouăle roșii, adică toate bucatele tradiționale.”

Costel Dumbravă, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Prestații Sociale Vrancea:
„Am petrecut Paștele împreună cu familia, am fost cu toții la M㬠năstirea Lepșa unde am stat la Slujba de Înviere, am luat lumină și ne-am întors acasă. Am pregătit masa de Paște cu miel, drob, ouă roșii, cozonac.”

Teodora Fîntînaru, directorul Bibliotecii Duiliu Zamfirescu Vrancea:
„La mine e o regulă ca toate sărăbătorile să le petrec acasă, cu părinții mei. Îmi place foarte mult să păstrez cât mai multe tradiții din copilărie, pornind de la curățenia de Paște, cozonacii făcuți în casă, grădinăritul, întâlnirea cu câțiva prieteni… Am fost și am luat Lumină la Biserica noastră din satul Faraoanele, iar pe masa de Paște am avut bucatele tradiționale”.

Mioara Lazăr, director adjunct Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea:
„Sărbătoarea Paștelui este o sărbătoare de familie. Ca în fiecare an, o petrec alături de mama, la Adjud. Am participat la Slujba de Înviere și am luat Lumină de la Biserica Cuvioasa Paraschiva, unde merg duminică de duminică. Mă bucur că și anul acesta am reușit să petrecem Paștele în liniște și să ne bucurăm de bucate tradiționale, adică miel, drob, sărmăluțe, ouă roșii.”

Luminița Liciu, director adjunct Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea:
„Paștele l-am petrecut acasă, împreună cu familia, cu cei doi copii ai noștri. Pentru că ei sunt mici, tatăl meu a fost cel care a mers la biserică și a adus Lumină. În prima zi am stat la masă împreună cu părinții, socrii și am gustat din toate mâncărurile tradiționale, adică drob, ciorbă de miel, friptură de miel, ouă roșii și cozonac. A doua zi am petrecut-o împreună cu nașii”.

Daniela Nicolaș, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea:

„Am petrecut Paștele acasă, cu familia, și am avut bucuria ca anul acesta să fie împreună cu noi și mama care, ca și alți români plecați în străinătate, a venit acasă. În Noaptea Învierii, așa cum fac toți creștinii, am fost și am luat Lumină de la biserică, noi am fost la Biserica Sfântul Ilie din Odobești. Pe masa de Paște am avut bucate tradiționale și am petrecut aceste zile împreună cu toată familia, bucurându-ne unii de ceilalți.”

Primarul din Odobești, Daniel Nicolaș:

„În fiecare an sărbătorile de Paște și de Crăciun le petrec acasă, alături de soție și de copii. Conform tradiției, sărbătorile pascale sunt sărbători ce trebuie petrecute alături de cei dragi, împreună cu care am mers la o biserică din oraș unde am luat Lumina sfântă a Învierii. Tot conform tradiției, masa de Paște este formată din bucate specifice din care nu lipsesc mielul și ouăle roșii”.

Vasilica Zaharia, inspector școlar general al ISJ:
„Am petrecut acasă Paștele, în mod tradițional. În noaptea de Înviere am fost la biserică. Am pregătit pentru această sărbătoare mâncăruri tradiționale, pască, miel, ouă și cozonac, așa cum fac românii. Am fost vizitată de rude, a fost frumos”.

Cornel Noană director al Colegiului Național „Unirea”:
„Întotdeauna Paștele îl sărbătorim acasă, la țară, la Urechești. Am sărbătorit doar cu mâncăruri tradiționale, suntem conservatori din punctul ăsta de vedere”.

Florentina Olteanu, director al Åžcolii Anghel Saligny din Focșani:
„Paștele este sărbătoarea pe care o sărbătorim în familie. În noaptea de Înviere am fost la biserica de la Cimitirul Nordic, unde am aprins și lumânări la mormintele rudelor. Mâncărurile pregătite au fost tradiționale, de la miel, cozonac, pască, ouă roșii, ajutată fiind de mama și fiica mea. Am petrecut în familie și consider că Paștele și Crăciunul sunt sărbătorile familiei”.

Subprefectul Cristi Misăilă:
„Sărbătorile de Paște le-am petrecut în familie, alături de părinți, nași. În Noaptea de Înviere am fost la Biserica «Sf. Dumitru», la preotul Capră. A fost un Paște cu miel, ouă roșii. Sunt dedicat tradițiilor românești, nu celor occidentale, importate după Revoluție”.

Eugen Ciorici, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice:
„Ca în fiecare an, sărbătorile de Paști le petrecem la socri, după tradiție, cu miel, ouă roșii, cozonac. Însă a fost o minivacanță de care am profitat pentru a vizita, la începutul lunii, mănăstirile din jurul Neamțului. A fost o călătorie de o zi”.

Directorul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Gabriel Bărculescu:
„A fost o minivacanță în care am fost la mănăstirile din Moldova, la Voroneț, Humorului. Am fost și la rude, cu familia. În Noaptea de Înviere am fost la Suceava, în nordul Moldovei. Sărbătorile de Paște le-am petrecut tradițional, cu miel, ouă roșii, cozonac. Acum ne întoarcem acasă și de mâine începem o nouă zi de lucru”.

Comisar șef Ionel Popescu, inspectorul șef al IPJ Vrancea:
„Acum (ieri -n.r), am ieșit puțin, dar sunt în județ, la Soveja. Prima zi de Paști am petrecut-o cu familia și bineînțeles cu produse tradiționale pe masă. Aceste sărbători le petrec și cu medicul Burnei de la București, care este venit în Vrancea. Mă bucur să fiu alături de dumnealui și să petrecem sărbătorile împreună pentru că este un om extraordinar”.

Comisar șef Victor Norocea, prim-adjunct al IPJ Vrancea:
„Am avut doar o zi liberă (prima zi de Paști – n.r) și am petrecut-o în familie, alături de cei dragi. Evident că nu puteau lipsi produsele tradiționale, miel, pască, cozonac, ouă roșii. De ani de zile nu am mai plecat de Paști pentru că trebuie să fim la datorie. În general am doar o zi liberă pe care o petrec împreună cu familia și apoi la serviciu”.

Comisar șef Gicu Avasiloaie, șeful Poliției municipiului Focșani:
„Am fost la serviciu și în prima zi de Paști și în cea de-a doua zi. Nu am plecat nicăieri nici anul acesta și nici anul trecut. Duminică după-amiază, după ce m-am întors de la birou am stat acasă și am petrecut împreună cu familia, evident cu produse tradiționale. Atât eu cât și cei doi adjuncți ai mei am fost la serviciu zilele acestea pentru că la noi s-a muncit. De asemenea, colegii au fost și ei la muncă, fapt pentru care pe raza municipiului Focșani nu au fost înregistrate evenimente deosebite”.

Iulian Nica – viceprimar oraș Panciu:
„Am petrecut Paștele acasă, în familie. Am avut un meniu tradițional, cu ouă roșii, cozonac, prăjituri, fără drob, dar cu sărmăluțe și salată de boeuf”.

Comisar șef Teodor Dumitrache, comandantul Poliției orașului Panciu:

„Tradiția spune că Paștele trebuie petrecut în familie și același lucru l-am respectat și noi. Am avut alături copiii, cuscrii și prietenii. Am mers împreună la Slujba de Înviere și am luat Lumină. Iar ca tradiția să fie respectată până la capăt, și masa de Paște a fost una tradițională, cu ouă roșii, cozonac, miel și cu tot ceea ce se mai servește cu această ocazie”.

Valeriu Jalbă Bandrabur, directorul Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu:

„Înainte de Paște, am mers împreună cu familia, la mănăstirile din Moldova: Neamț, Secu, Sihăstria, Văratec. Am aprins lumânări pentru cei care nu mai sunt și ne-am rugat pentru sănătatea familiilor noastre. Ne-am întors, apoi, la Panciu și am luat Lumină de la Biserica din cartierul Crucea de Sus, după care am mers să aprindem lumânări la mormântul tatălui, din cimitirul Bisericii «Sf. Apostoli Petru și Pavel». În ceea ce privește masa de Paște, am păstrat tradiția și am servit ouă roșii, cozonac, drob și alte preparate din carne de miel”.

Nicolai Mărăscu, manager Spitalul Orășenesc Panciu:

„Am petrecut sărbătorile pascale în liniște, alături de familie. Mă bucur că anul acesta am reușit să ajung și la Slujba de Înviere, pentru a lua Lumină. Masa de Paște a respectat tradiția, astfel că am servit tot ceea ce se obișnuiește în acest moment, ouă roșii, cozonac și toate celelalte.”

Maria Murgoci – director Ansamblul Folcloric Profesionist „Å¢ara Vrancei”
„Prima zi de Paște am petrecut-o la Saint-Armand-les-Eaux, o localitate din nordul Franței, unde am fost invitați în perioada 1-5 mai la celebrarea Săptămânii Fraternității. A fost foarte frumos, francezii sunt foarte primitori, calzi, atenți, respectuoși, a fost o întâlnire extraordinară. Am avut un colț cu o expoziție românească, cu cozonac, ouă roșii, ouă încondeiate, luminată cu lumânări aprinse. Am cântat împreună „Hristos a Înviat”, gazdele noastre au gustat din cozonacul nostru tradițional, am închinat împreună câte un pahar cu vin și au fost foarte încântați de frumusețea ouălor încondeiate și de frumusețea colțului românesc. Chiar dacă ei au sărbătorit Paștele în urmă cu o lună, fracezii ne-au respectat sărbătoarea și s-au bucurat împreună cu noi. Lumina sfântă ne-a adus bucurie tuturor. Noaptea de Înviere am petrecut-o la Teatru, unde a avut loc un concert, apoi am participat la o masă festivă. În perioada cât am fost în Franța am susținut opt spectacole, iar momentele noastre artistice, tradiționale, au prins foarte bine, am primit aplauze furtunoase. Am cântat și la cămine pentru bătrâni, unde am fost primiți foarte bine. Am fost invitați noi și câte o orchestră din Germania și din Franța. Reîntorși acasă, am petrecut în familie, ciocnind câte un ou roșu. Important este că ne-am înnobilat sufletește și că am deschis porțile unei înfrățiri care sperăm că va dăinui”.

Viceprimarul Focșaniului, Gabriel Necula:
„Au fost câteva zile în care am stat în familie. În Noaptea de Înviere am fost la biserică până dimineața. În prima zi de Paști am fost alături de familie, am sărbătorit tradițional, cu miel, cu ouă roșii, cozonac. Astăzi, am ieșit la un grătar la munte, la Soveja împreună cu prietenii”.

Tudorel Trofin – viceprimar Focșani:
„Aceste sărbători de Paște le-am petrecut în familie, așa cum obișnuiesc de ceva ani încoace. Am avut niște sărbători tradiționale, cu cozonac, pască, ouă roșii. Am mers în vizită la părinți, la Răstoaca și la bunicii soției, de la Lepșa. Noaptea de Înviere am petrecut-o în Focșani”.

Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman:
„Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, iar tradiția cere ca în această noapte sfântă cu toții să mergem la biserică și, smeriți, să luăm Lumina Învierii. Conform tradiției, în noaptea de Înviere am mers la biserică unde am luat Lumina sfântă a Învierii, iar prima zi de Paști am sărbătorit-o împreună cu familia mea, alături de care am servit mâncăruri tradiționale din care nu au lipsit drobul de miel, friptura de miel, ouăle roșii și vinul roșu”. 

Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr:
„Am petrecut sărbătorile pascale alături de prieteni și familie așa cum am făcut în fiecare an. În noaptea de Înviere am mers cu toții la o mănăstire din Vrancea pentru a lua Lumină așa cum cere tradiția. În ceea ce privește meniul din ziua de Paște acesta a fost unul tradițional din care nu a lipsit mielul”.

Daniel Gongu, directorul coordonator al Direcției Județene pentru Sport și Tineret

„Sfintele Sărbători Pascale le-am petrecut alături de familie în tabăra de la Gălăciuc, cu finii și nașii noștri. Am fost vreo 30 de persoane, cu cei mici. Cum este tradiția, am mâncat ceea ce se poate de Paște: de la carne de miel și drob, la ouă roșii și cozonac, iar a doua zi de Paște a fost rezervată unui grătar pe bază de pui”.

Dan Dumitru, președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea
„De Paște am stat acasă, alături de soția, fiul meu și socrii, apoi a doua zi am fost în vizită la părinții mei. Am încercat să avem câteva zile liniștite în care să ne deconectam de la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă în lumea fotbalului vrâncean”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here