„Cu prilejul sfintelor sărbători de Paști, urăm tuturor credincioșilor și clerului din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei multă sănătate, pace în suflete și rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, răstignit și înviat pentru noi și a noastră mântuire, să reverse în sufletele noastre ale tuturor multă bucurie și multă lumină. Hristos a Înviat! „, este mesajul Înaltpreasfinției Sale Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Credincioșii prezenți joi, la Biserica Donie din Focșani, amplasată în parcul Schuman s-au rugat, la slujba celor 12 Evanghelii, alături de ÎPS Ciprian. Acesta a dorit în mod deosebit să fie alături de credincioșii din Focșani în Săptămâna Patimilor, când în fiecare seară în biserici are loc slujba de Denii. Cei care au fost prezenți ieri în Biserica Donie, monument istoric recent renovat, au ținut să îi ofere Înaltpreasfinției Sale zeci de buchete de flori. Alături de acestea, credincioșii i-au cerut binecuvântare și i-au urat „Să trăiască întru mulți ani!”. Ziua de joi este cu atât mai deosebită cu cât în timpul slujbei sunt oficiate cele 12 Evanghelii și are loc și o mică procesiunea în care este scoasă Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, pentru o a pregăti pentru slujba din Vinerea Mare a Prohodului. După ce crucea este așezată în mijlocul bisericii, aceasta este împodobită de către credincioși. Pe tot parcursul slujbei toți cei prezenți, alături de cântăreții din strană au cântat și au făcut să răsune biserica de cântece bisericești.