Consiliul de Administrație al Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea a stabilit cele nouă centre unde se va desfășura examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, dar și centrele de evaluare. Anul acesta vor susține Bacalaureatul 2.992 de absolvenți de clasa a XII-a.
Astfel, la centrul de examen de la Colegiul Național „Unirea” sunt arondați elevii acestei unități și cei ai Liceului de Artă „Gh. Tattarescu”. La Colegiul Național „Al. I. Cuza” sunt arondați absolvenții de la acest liceu, alături de cei ai Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești și cei ai Liceului cu Program Sportiv. Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” va fi gazdă pentru absolvenții de la acest liceu, de la Grupul Åcolar „Grigore Gheba” Dumitrești și de la Liceul Tehnologic Odobești. La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” vor susține examenul maturității absolvenții de la această unitate și elevii Liceului Pedagogic „Spiru Haret”.
Colegiul Tehnic „Ion Mincu” este centru de examen atât pentru absolvenții acestei unități de învățământ cât și pentru cei de la Centrul Åcolar de Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani și Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu. La Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” vor da examenul, absolvenții acestui Colegiu și cei ai Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești și ai Grupului Åcolar „Simion Mehedinți” din Vidra. Potrivit reprezentanților ISJ, Grupul Åcolar „Simion Mehedinți” Vidra arondat la Centrul de examen de la Colegiul Tehnic Auto este subcomisie.
Un alt centru de examinare este la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”. Aici vor susține examenele elevii proprii ai unității de învățământ, cei de la Liceul Tehnologic „Al.I.Cuza” Panciu și cei ai Liceului Tehnologic „G. G. Longinescu” din Focșani. La Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” vor susține examenul elevii acestei unități de învățământ. La Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud vor susține examenul absolvenții proprii și cei ai Colegiului Tehnic „Gh. Balș” Adjud. Probele scrise din Centrul de examen Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud se vor desfășura în două locații.
De asemenea, cei din conducerea ISJ au mai stabilit în cadrul Consiliului de Administrație și cele două centre de evaluare. Unul dintre acestea va fi la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, unde vor fi corectate lucrările venite de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” , toate din Focșani, și Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud. Celălalt centru de evaluare va funcționa la Grupul Åcolar „G.G. Longinescu” Focșani, unde vor fi corectate lucrările venite de la Colegiul Național „Unirea”, Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” și Colegiul Economic „M. Kogălniceanu” din Focșani.
Lista Centrelor de examen și evaluare
AICI