Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Autorităţile au pregătit galantarele pentru mieii sacrificaţi de Paşte


   Reprezentanții Administrației Piețelor Focșani și ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au finalizat ieri punctele de sacrificare pentru mieii destinați sărbătorilor pascale. Acestea sunt amplasate la Piața Obor din Focșani și sunt destinate tuturor crescătorilor de oi, care doresc să vândă carnea animalelor pe tarabele din Piața Moldovei. Crescătorii de oi trebuie să vină cu animalele vii, să le sacrifice în spațiul special amenajat și mai apoi le pot duce la comercializare în Piața Moldovei. Pe tot acest traseu, mielul este verificat de cel puțin două ori: o dată de medicul veterinar de la circumscripția sanitar veterinară din localitatea de domiciliu și mai apoi de medicul veterinar de la circumscripția pieței, care și-a făcut un punct de lucru la Obor. Acesta este cel care ștampilează carnea de miel și certifică faptul că aceasta poate fi consumată de populație. „Aceste puncte de sacrificare sunt dotate cu paviment, au apă curentă, cârlige pentru expunerea mielului sacrificat. Putem spune că așa arată un punct de sacrificare modern, care respectă condițiile sanitar veterinare”, ne-a declarat medicul veterinar Elena Åžerbu.
   Lângă aceste puncte de sacrificare au fost amenajate și țarcuri pentru miei. Deocamdată au depus cerere la Administrația Piețelor 30 de crescători de oi, care doresc să comercializeze carnea la Focșani. Aceștia sunt din localitățile Golești, Paltin, Suraia, Bîrsești, Vidra, Tîmboiești. „Am vrut să facem aici un punct de sacrificare, astfel încât mielul care ajunge în Piața Moldovei să știm în ce condiții a fost sacrificat. Până acum mieii sacrificați de proprietari la domiciliu veneau direct în Piața Moldovei”, a precizat Necula Botezatu, directorul DSVSA. 
   Proprietarii trebuie să plătească 10 lei pentru examenul sanitar veterinar și 19 lei taxa pe zi pentru tarabă. Pentru punctul de sacrificare din Piața Obor nu se percepe nicio taxă. Ciobanii își pot ține animalele 2, 3 zile până sunt sacrificate, în aceste spații. Condiția este să le asigure cel puțin apă. 
   Medicii veterinari atrag atenția ca toți cei care cumpără carne de miel de la piață să vizualizeze capul animalului, culoarea cărnii trebuie să fie în funcție de vârstă, adică mielul tânăr are culoarea mai deschisă, iar cel mai bătrân culoarea mai închisă. „Nu trebuie uitată nici grăsimea care trebuie să fie albă, tare, nesfărâmicioasă. Carnea este ștampilată cu o ștampilă ovală de mărimea 3,5 cm care are însemnele circumscripției sanitar veterinare”, ne-a declarat medicul Elena Åžerbu. 
   În aceste zile se va mai amenaja un spațiu și la Gologanu, destinat crescătorilor locali de oi. Reprezentanții acestei primării au depus dosarul de autorizare la DSVSA și după ce spațiul va fi finalizat și verificat va fi dat în funcțiune. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?