Casa Orășenească de Cultură din Panciu a găzduit, joi seară, prima ediție a „Galei Talentelor”. Evenimentul, organizat de Primăria Panciu, a reunit cei mai buni artiști proveniți de la cele două licee, precum și de la Clubul Elevilor din localitate.
Spectacolul „Gala Talentelor”, prezentat de elevii Iris Tiron și Leonid Carabă, membri ai Trupei de Teatru „Protha”, a fost deschis de primarul Ion Petre, care le-a urat bun venit atât artiștilor cât și publicului, din rândul căruia au făcut parte profesori, elevi, dar și părinți. „Este un eveniment deosebit pentru toți elevii talentați din cele două licee ale orașului nostru, «Al. I. Cuza» și «Ioan Slavici». Intenția noastră a fost ca această gală a tinerelor talente s-o realizăm încă de anul trecut, dar niciodată nu e târziu, pentru că scopul acestui eveniment este de a încuraja și, în același timp, de a prezenta tot ceea ce avem noi mai bun, respectiv pe copiii noștri și pe profesorii care i-au îndrumat. Avem o generație tânără, modernă, niște copii care ne vor reprezenta cu succes în viață și în societate”, a spus Ion Petre. Potrivit acestuia, elevii talentați de astăzi au preluat ștafeta de la cei care, la începutul anilor 2000, activau în primele trupe de teatru, de majorete, de dans sportiv, de judo și, ulterior, de karate.
Importanța susținerii tinerelor talente a fost subliniată și de viceprimarul Iulian Nica. Acesta s-a referit atât la vechea Trupă de Teatru „Protha”, al cărui membru a fost, cât și la Proiectul „Antract”, susținut de administrația locală în perioada 2007-2008. De asemenea, el le-a mulțumit tuturor celor care, în ultimul an, au reprezentat cu cinste comunitatea pănceană la toate manifestările culturale din țară.
Moment de reculegere în memoria Danei Amăricăi
Primele care au urcat pe scenă, la „Gala Talentelor”, au fost reprezentantele Trupei de Majorete „JoLLis”, coordonată de Oana Apostu. Înainte de a dansa, Diana Panaite, Iustina Sandu, Andreea Andrieș, Daniela Drăgan, Oana Buciuc, Roberta Macarie, Daniela Oprea, Georgiana Horeangă, Mădălina Arseni, Adina Cușbă și Denisa Vascu au păstrat, împreună cu întreaga asistență, un moment de reculegere în memoria colegei lor Dana Amăricăi, prematur dispărută, la începutul acestei luni, într-un accident rutier. Tot ele au primit și distincțiile acordate Anei Maria Dragomir, colega care a fost rănită în același accident și care nu a putut fi prezentă la eveniment.
După fetele de la „JoLLis” au urmat Andrei Stanciu, Georgiana Cociorbă și Eduard Crucianu, îndrumați de profesorul Marius Cojocaru, de la Clubul Sportiv „Kazumi”, care au prezentat o demonstrație de karate.
Teatru, muzică și dans
Regalul artistic a continuat cu primul moment pregătit de Trupa de Teatru „Protha”, coordonată de regizorul Cătălin Sfîrloagă, intitulat „Å¢ara asta ține la tine, mă!”, de Matei Vișniec. Publicul a fost încântat, apoi, de vocile membrilor Corului „Cantabile”, condus de Andrei Manovici, de solistele Maria Apostu, Loredana Poede, Oana Amalia Ulian, Maria Cristina Mihăilă, dar și de Grupul Vocal „Armonis”, coordonat de Mirela Georgescu.
Demonstrații de grație și talent au oferit dansatorii Carla Herea și Alex Vatră, Miruna Roșca și Alex Dumbravă, precum și membrii clubului de dans sportiv „PI Dance”, conduși de Mirela Nica Milea. Au mai fost aplaudați soliștii la orgă Andrei Pănescu și Alin Chiriac, pregătiți de Marian Luca, membrii grupului de dans popular ai clasei a III-a, îndrumați de învățătoarea Nuța Ghețu, cei ai Trupei de Dans „Motion”, pregătiți de Elena Manovici, precum și Mirela Grigoraș, Claudia Grigoraș, Mădălina Vieru, Alexandru Isac, Åtefania Soroiu, Roxana Nițu, Reina Gheorghiță, Cristina Dobrin, Maria Jugaru și Constantin David, îndrumați de Maria Cristescu, Lenuța Panaete și Adriana Chelaru, de la Clubul Elevilor Panciu.
Gala a fost încheiată de cel de-al doilea moment artistic al Trupei „Protha”, intitulat „Nunta”, de A. P. Cehov, precum și de membrii grupului de dans al Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza”, Manuel Bîca, Adriana Clinciu, Adriana Hârza, Nicoleta Lazăr, Laurențiu Safaliche și Ionuț Mititelu.Elevii și profesorii au fost recompensați cu medalii și diplome. De asemenea, elevii au mai primit și câte un premiu în bani, de 70 de lei, fiecare.
La rândul lor, primarul Ion Petre și viceprimarul Iulian Nica au primit din partea conducerii celor două licee câte o diplomă de onoare. După spectacol, la invitația autorităților locale, tinerii artiști și cadrele didactice au participat la o masă festivă organizată la un restaurant din oraș.