Comisia Europeană a decis reluarea plăților pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Ministerul Fondurilor Europene. „Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficiența măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate și Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajații ministerelor implicate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plățile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program. Comisia a presuspendat acest program la sfârșitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plățile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puțin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziția României prin POR. Ca urmare a reluării plăților, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare în luna martie 2013, a mai precizat MFE. România are alocată o sumă de 3,72 miliarde de euro prin intermediul Programului Operațional Regional. Pe acest program au fost semnate până în prezent aproape 3.400 de contracte de finanțare, iar acestea prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.
La sfârșitul lunii martie 2013, rata de absorbție pe POR era de 24,30%, semnificativ mai mare decât în cazul altor programe operaționale, menționează ministerul.