Înaltpreasfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia duminică o slujbă arhierească la Biserica cu hramul „Buna Vestire” din Adjud, amplasată lângă Spitalul Municipal. Invitația a venit din partea reprezentaților Protoieriei Adjud, la inițiativa preotului paroh al Bisericii. „Preotul a venit la noi, ne-a consultat, iar noi am înaintat un raport către Arhiepiscopie, care ni s-a aprobat. Îi așteptăm pe credincioși să participe și să se roage alături de noi în cadrul acestui eveniment religios deosebit”, ne-a declarat preotul Ion Ciobotea, protopopul Protoieriei Adjud. Înalpeasfinția Sa Ciprian a făcut de la numirea sa ca Arhipăstor, mai multe vizite în județul Vrancea, până acum doar în Focșani. La slujba de duminică vor participa preoți din Protoieria Adjud, care cuprinde bisericile din oraș și din localitățile învecinate acestuia. Liturghia din duminica a V-a din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Seria evenimentelor religioase de la Adjud va continua săptămâna viitoare, în sâmbăta Floriilor, cu o procesiune pe străzile orașului realizată de mai mulți preoți și credincioși din Protoieria Adjud.