Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Credincioşii aşteaptă preoţii în case pentru molifta Marelui Post


   Preoții vizitează în aceste zile casele creștinilor pentru a-i binecuvânta și pentru a se ruga împreună, într-o perioadă de mare importanță pentru ortodocși, Postul Paștelui. Rugăciunea care se citește este scurtă și de obicei se face în Biserică. „Cuvântul moliftă provine din limba slavă și înseamnă rugăciune. Este o scurtă rugăciune, care fie se face de către preot tuturor, fie așa cum se întâmplă cu această ocazie, se face fiecăruia în parte. Vizita preotului în casele credincioșilor este pentru acesta un bun prilej de a-și cunoaște credincioșii din parohie. Există și o carte care cuprinde mai multe rugăciuni de acest fel, care se numește moliftier și de care se folosește preotul. Un alt moment în care se citește această rugăciune este înainte de spovedanie”, ne-a declarat preotul Oscar Frunză, de la Biserica Ovidenia.
   În mod normal, s-ar cuveni, potrivit canoanelor vechi, ca în fiecare post preoții să treacă pe la credincioși, pentru a se ruga astfel încât aceștia să poată duce la capăt postul. Însă, de mai bine de zece ani, reprezentanții Arhiepiscopiei  Buzăului și Vrancei au luat decizia ca molifta să fie făcută de preoți, în casele oamenilor, doar în postul Paștelui și în cel al Adormirii Maicii Domnului, mai ales că unele perioade de post, nu au dată fixă. Fiecare preot își organizează în așa fel vizitele încât credincioșii să fie anunțați din vreme pentru a fi găsiți acasă. Preotul mai vine în casele oamenilor, excepție făcând atunci când este chemat de către enoriaș, înainte de Crăciun cu icoana Maicii Domnului și în Ajunul Bobotezei.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?