Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Soprana focşăneană Alina Lăduncă susţine un recital de arii celebre la Ateneu


   Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” vă invită mâine, la un recital de arii celebre, susținut de soprana focșăneană Alina Lăduncă Coban. Evenimentul cultural începe la ora 19.00 și face parte din Stagiunea Camerală 2012 – 2013 a Ateneului Popular. Soprana Alina Lăduncă va fi acompaniată la pian de Crimhilda Cristescu, o personalitate importantă în pianistica și pedagogia românească, o continuă prezență pe scenele românești. „Repertoriul pe care soprana îl va aborda este divers și foarte interesant, cu lucrări de la Donizetti și Verdi la Antonio Carlos Gomes (un brazilian al Europei) la Ernesto di Curtis și Charles Gounod, invocând și creația românească, prin Filaret Barbu”, transmite Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”.
    Recitalul de arii va avea un surplus de culoare prin microrecitalurile susținute de tinerii interpreți de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”: Gabriela Palade, Eusebiu Munteanu, Johann Eduard Groza și David Lefter. Un bilet la spectacol costă 15 lei și 5 lei pentru pensionari și elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?