Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

80 de medici de familie dau formulare Papanicolau


Aproape o mie de vrâncence, majoritatea din Focșani, și-au făcut până în prezent teste gratuite Babeș Papanicolau, în cadrul Programului Național de Screening pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin. Medicul ginecolog Alin Lazea, din cadrul Direcției de Sănătate Publică, care este și coordonatorul acestui program, ne-a precizat că unui număr de aproape 650 de femei le-au fost comunicate rezultatele testelor, nefiind raportate probleme de sănătate.
   Potrivit lui Alin Lazea, numărul medicilor de familie care pot oferi formulare speciale pacientelor, prin intermediul cărora pot beneficia de teste gratuite Babeș Papanicolau, a crescut la 80, înainte fiind doar 34 de doctori. Femeile se pot adresa celor patru medici recoltori din cadrul cabinetelor de ginecologie și de planificare familială din cadrul Spitalului Județean, respectiv Maria Caștu, Nadia Maghiaru, Felicia Moise și Cătălin Groza. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le vor comunica pacientelor.
  Eligibile pentru acest program sunt femeile cu vârste cuprinse între 24 și 64 de ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?