Maricel Cosor, Gică Duță și Constantin Gîrboiu sunt dați exemplu de rele practici într-un raport al Curții de Conturi a României referitor la fondul forestier național din ultimii 23 de ani. Curtea de Conturi prezintă mecanismele prin care statul român este practic jefuit de afaceriști aflați în cârdășie cu funcționari publici, experți, silvicultori. Un caz deosebit este Maricel Cosor, cel care primește terenurile pentru moștenitorii pe care îi reprezintă, iar ulterior dă statul în judecată și cere chiar mai multă pădure decât ar avea dreptul. Însă Raportul Curții de Conturi omite ultimele hotărâri judecătorești pentru retrocedările în care au fost implicați Gică Duță și Constantin Gîrboiu.
Procuratorii vrânceni sunt dați exemplu de rele practici într-un raport al Curții de Conturi a României referitor la fondul forestier național din ultimii 23 de ani. Maricel Cosor, Gică Duță și Constantin Gîrboiu figurează în acest raport care prezintă afacerile cu păduri derulate în ultimii ani la nivel național. Curtea de Conturi arată cum această specie nouă de afaceriști de hârtie, procuratorii, au afectat semnificativ proprietatea publică a statului și au obținut pentru moștenitori sau pentru ei înșiși, suprafețe de pădure mult mai mari decât cele legal cuvenite și pe amplasamente valoroase în foste păduri ale Casei Autonome a Pădurilor Statului (CAPS).
Cum a fost posibil acest lucru? „Prin depunerea de cereri la mai multe comisii, solicitând aceleași suprafețe de mai multe ori în numele unor „moștenitori” care nu aveau întotdeauna vocație succesorală „. „Atunci când solicitările nu erau satisfăcute au apelat la instanțe care, de cele mai multe ori, le-au dat câștig de cauză în baza unor documente vechi care atestau proprietăți cu mult înainte de 1948, a unor expertize (unele dintre acestea extrajudiciare) tendențioase și a unor mărturii false date chiar în afara cadrului procesual”, se menționează în Raportul Curții de Conturi.
Cel mai inventiv pare să fie procuratorul Maricel Cosor. Curtea de Conturi arată mai multe dosare în care Cosor a cerut și, uneori chiar a obținut, suprafețe mult mai mari de pădure decât aveau dreptul moștenitori pe care îi reprezenta. Aceasta când moștenitorii aveau dreptul să ceară pădurea pentru că raportul arată cum, în cazul Lahovary, Comisia județeană Vrancea a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o persoană care „nu avea vocație succesorală” și nu trebuia să primească niciun hectar de pădure. În cazul Lahovary, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru cele 1.170 de hectare de pădure ar fi trebuit să fie făcută de către moștenitorul lui Nicolae Lahovary, o persoană din Elveția. Ori, cererile au fost depuse de Constantin Lahovary, rudă de gradul VI cu autorul deposedat și fără vocație succesorală, reprezentat de Maricel Cosor. Comisia din Vrancea este de acord cu retrocedarea însă vecinii din Bacău o invalidează tocmai pentru că era vorba de o persoană care nu avea dreptul. Aici intră în rol instanța de judecată și experții care îi dau dreptate lui Cosor. „Procuratorul, în numele clientului său, face plângere și Judecătoria ONEÅžTI, prin Sentința civilă nr.1714/28.05.2010, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.138 ha pădure pe baza a două expertize care sugerează că proprietatea ar fi aparținut lui GRIGORE LAHOVARY (ramura care asigură descendența solicitantului) și nu lui EMIL și ELENEI LAHOVARY, așa cum atestă documentele și al căror descendent era NICOLAE LAHOVARY”, se arată în Raport.
Un alt exemplu este moșia Bârlca – Domnești a lui Ilie Săbăreanu, cu o suprafață de 1.865 hectare din care 485 în Vrancea. Însă Comisia județeană Vrancea validează suprafața de 842 hectare, cu 357 hectare mai mare decât dreptul legal, iar Comisia județeană Bacău validează 1.378 hectare. Deși dreptul legal total era de 1.865 hectare, procuratorul a solicitat în instanță încă 3.920 hectare pădure. „Deși exista o hotărâre definitivă și irevocabilă de res-pingere a cererilor, procuratorul recurge la un subterfugiu (neprocedural) revenind în cauză cu capete de cerere separate. Instanța acceptă cererile și dispune efectuarea unei expertize la propunerea procuratorului. Expertul omite să precizeze în raport că, în fapt, se solicită proprietăți ale lui NICOLAE LAHOVARY, CLARA MAVROCORDAT și ale răzeșilor vecini cu moșia lui ILIE SÄ‚BÄ‚REANU și identifică un presupus amplasament care cuprindea proprietăți dovedite cu acte de alți deținători. Până în prezent nu există încă o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă”, menționează Curtea de Conturi.
Cosor numără hectarele de pădure ca în Caragiale
O afacere de câteva mii hectare de pădure este moștenirea familiilor Apostoleanu și Cincu. Curtea de Conturi menționează că moștenitorii celor două familii ar fi trebuit să primească, potrivit situației de la 1948, cel mult 2.771 hectare de pădure. Însă Maricel Cosor , care îi reprezintă pe moștenitori, a primit o suprafață de pădure mai mare cu peste o mie hectare de pădure decât limita menționată. Pentru a primi această suprafață au fost depuse solicitări la mai multe comisii locale de pe raza județelor Vrancea și Galați. Însă acest lucru nu l-a mulțumit pe procurator. Ca în Caragiale, Cosor mai cere aproape nouă mii hectare de pădure și nu oriunde ci în vechile păduri ale statului. ” Nemulțumit că nu s-au validat suprafețele solicitate, procuratorul inițiază acțiuni în instanță, în prezent, pe rolul acestora înregistrându-se cauze (în diferite faze procesuale) care însumează pretenții pentru încă 8.585 ha pădure”, arată Raportul Curții de Conturi.
Referitor la acest caz, diretorul Direcției Silvice Vrancea, Lucian Zanfir, a declarat că Tamara Apostoleanu, care are dreptul la peste 750 hectare de pădure la Răcoasa și Străoane, a anunțat că nu vrea să fie reprezentată de Maricel Cosor.
Gică Duță vrea 1400 hectare din moșia Vladnicu
O altă afacere menționată în Raport este retrocedarea pădurii din fosta moșie Vladnicu. La nivelul anului 1948, din fosta moșie Vladnicu mai rămăseseră 300 hectare de pădure, după ce de-a lungul anilor au fost vândute mari suprafețe de pădure. Această suprafață a fost retrocedată către moștenitoarea Denisa Cristofil. Aceasta însă a mai cerut încă 1.480 hectare pădure depunând ca document un plan de hotărnicie al moșiei întocmit în anul 1877.
Moștenitoare a fost reprezentată de Gică Duță, mai întâi în calitate de procurator, apoi în calitate de cumpărător al drepturilor litigioase. După respingerea inițială a cererii, în 2006, comisia locală Tănăsoaia acceptă solicitarea propunând reconstituirea pentru încă 1.043 hectare pădure, însă Comisia județeană invalidează propunerea. Urmează mai multe procese în instanță, din care unele îi dau dreptate lui Gică Duță și dispun reconstituirea dreptului de proprietate. Alte hotărâri sunt însă în favoarea Direcției Silvice, precum o hotărâre a Curții de Apel de la Pitești, iar silvicultorii vrânceni cred că pădurea nu va mai fi retrocedată.
Cum să iei 4.200 hectare de pădure fără documente
Procuratorii apelează la diferite subterfugii pentru a putea obține suprafețe de pădure la care nu au dreptul. Un exemplu este cazul celor 4.200 hectare de pădure solicitate pentru fosta societate Forestiera Lomaș la Reghiu și Mera. Suprafața de pădure a fost solicitată de Mihai Manta, moștenitorul unui fost cenzor la această societate, Grigore Manta. Culmea, raportul Curții de Conturi arată că, la sfârșitul anului 1947, capitalul societății Forestiera Lomaș era integral elvețian, fiind deținut de două corporații. Însă acest lucru nu a contat pentru oamenii din Vrancea care au pus la care o afacere cu iz penal. Inițial, în 2007, Comisia Locală Reghiu a fost de acord cu cererea, abuzul fiind stopat doar de Comisia Județeană. Ca de obicei, urmează calea judecătorească, moment în care Mihai Manta vinde drepturile litigioase lui Constantin Gîrboiu.
De menționat că, inițial, Mihai Manta îi mandatase pe omul de afaceri Mitică Hagiu și pe fostul șef al Ocolului Silvic Focșani, Victor Dumitru să se ocupe de retrocedarea suprafeței de pădure solicitate. Raportul menționează că, prin hotărâre a Judecătoriei Focșani, magistații îi dau dreptate lui Gîrboiu și îi oferă cele 4.200 hectare de pădure. „Iată cum un cenzor la o societate comercială cu capital deținut integral de două corporații străine, este îndreptățit să ia din proprietatea publică a statului încă 4.200 ha pădure”, arată Curtea de Conturi. Abia la sfârșitul anului 2011 s-a obținut o decizie în instanță prin care pădurea respectivă nu a mai fost retrocedată.
