O cititoare, Simona A., vrea să afle de la medicul Dănuț Ceamburu ce trebuie să facă în cazul băiețelului său de 4 ani, care tușește în conti-nuu, deși i-au fost administrate diferite tratamente. „Mă numesc Simona A., am un băiețel de 4 ani. De aproximativ 2 luni tușește întruna. Am făcut două serii de tratamente cu suspensii, siropuri de toate felurile, dar tot tușește. Am terminat a doua serie de medicamente acum trei zile, mai tușea puțin, noaptea când se trezea să meargă la baie nu mai tușea, doar peste zi din când în când. Azi noapte în schimb, nu a dormit deloc, i-a revenit tusea brusc. Are o tuse seacă. Ce mai pot face? Nu are febră, nu are roșu în gât, doar o tuse seacă și tușește întruna. Aștept cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră!”.
Medicul Dănuț Ceamburu răspunde: „Ar fi fost bine dacă mămica ar fi precizat dacă copilașul a mai avut episoade similare în trecut, pentru anamneză. Copilul ar putea avea o afecțiune de natură alergică, ca reacție la un alergen, mai ales că primăvara sunt foarte frecvente acestea. Trebuie verificat dacă copilul are prezentă o vegetație adonidă sau o rinită alergică care îi favorizează tusea. Este recomandat să vă prezentați cu copilul la un medic ORL-ist și la un medic alergolog pentru investigații suplimentare. De asemenea, sunt recomandate și analizele de laborator, hemoleucograma în special”.
Dacă ești bolnav și cauți un remediu, dacă te îngrijorează starea sănătății tale, dacă vrei doar să previi anumite afecțiuni și nu vrei să te plimbi prin spitale, e cazul să ne scrii. Bolile, durerea ne afectează viața, motiv pentru care nu este bine să amânăm la nesfârșit. Medicul Dănuț Ceamburu îți va răspunde, prin intermediul cotidianului nostru, la orice întrebare legată de sănătate. Întrebările pot fi trimise pe adresele de e-mail roxana.sava@monitorulvn.ro, redactie@monitorulvn.ro sau pe adresa str. Bucegi nr. 21, Focșani.