Avocata Ana Corina Săcrieru este membru al Baroului Vrancea de zece ani. Fiică de magistrat, a avut de la cine să învețe tainele Dreptului, dar părintele său, judecătorul Nicolae Vraciu a îndrumat-o în primul rând către cărți și lectură. O femeie sensibilă, mamă a trei copii pe care îi consideră darul său de la Dumnezeu, Ana Corina Săcrieru reușește să se împartă între viața de familie, profesia de avocat și cea de mediator. Dacă nu ar fi urmat Dreptul, s-ar fi îndreptat către filosofie sau etnografie și folclor pentru că iubește cultura autentică a poporului român și viața pe care aceasta o generează. În timpul liber urcă pe munte, unde reușește să se detașeze de restul lumii. Probabil că de acolo se întoarce cu forța necesară pentru a fi o mamă, o soție și un avocat bun.
Reporter: De când sunteți avocat?
Avocat : Sunt avocat din anul 2003. Am intrat la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în anul 1996, când era o concurență de 20 de candidați pe un loc după ce, cu un an înainte, când erau 19 candidați pe un loc, picasem. Erau anii în care la Facultatea de Drept se intra cel mai greu. Am avut profesori extraordinari. Vreau să îl amintesc pe Gheorghe Beleiu care preda Dreptul Civil în anul I, un profesor care a rămas în memoria mea. Avea un mod foarte viu de a preda Dreptul Civil. A murit în anul în care eu am intrat în cel de-al doilea an de facultate.
Rep: De ce ați ales Dreptul, cine v-a determinat să pășiți către această profesie?
Av : Vroiam să fac altceva. Oscilam între filosofie și etnografie și folclor, care era numai la Cluj. Am considerat însă că ascultarea e mai importantă așa că am urmat îndemnul părinților și am făcut Facultatea de Drept. Am constatat că într-adevăr, așa cum îmi spusese tatăl meu «nu există nimic mai fascinant ca relația socială transpusă în norma juridică», așa că ascultarea s-a dove-dit a fi pentru mine calea ce m-a condus la ceea ce cu adevărat mi se potrivea. Domnul profesor Beleiu nu a făcut altceva decât să-mi confirme ceea ce îmi spusese tatăl meu.
Rep: De unde pasiunea pentru folclor și etnografie, la fiica unui magistrat?
Av : Am impresia că prea ușor uităm ori-ginile noastre și consecința este dramatică în viața cotidiană. Trăim adesea o viață artificială. E dureros că nu acordăm suficientă importanță vieții autentice, de exemplu vieții pe care o trăia țăranul român și care viață era generatoare de un anumit tip de cultură. Am rămas văduviți de cultura proprie care izvorăște din autenticitate. Încerc să îmi cresc copiii conștientizând aceste lucruri.
Rep: Unde ați copilărit și ce ne puteți spune despre această perioadă?
Av : Am copilărit în Focșani. Am copilărit ca toți ceilalți copii din anii ’80. Am avut niște bunici minunați. Am suferit pentru că nu am avut bunici la țară. Toți copiii mergeau la țară în vacanțe și eu îi aveam în oraș. Am avut și un avantaj din această situație pentru că am citit foarte mult în vacanțele mele. Vacanțele erau un șir lung de lecturi.
Rep: Cum ați trecut prin perioada facultății?
Av : Plecam lunea din Focșani și mă întorceam joi seară, asta până m-am căsătorit, în perioada de trecere între anul III spre anul IV. Nu suportam depărtarea de casă și bunici, dar mi-a plăcut foarte mult Bucureștiul. Am văzut atunci o altă dimensiune a lui, nu cea prezentă astăzi. Am rămas legată de București și, dacă nu aș fi avut copii și nu aș fi dorit să îi cresc alături de familie, aș fi rămas acolo. Am tratat facultatea cu seriozitate. Dreptul e complex și dacă vrei să îl pătrunzi, și după 50 de ani de exercitare a profesiei, tot complex ți se pare.
Rep: Considerați că ați avut un atu în faptul că tatăl dumneavoastră a fost magistrat? Ați beneficiat de sprijinul său?
Av : Tatăl meu a fost magistrat, dar a avut un anume mod de a fi extrem de riguros față de mine și, de exemplu, de câte ori voiam să îl întreb ceva, atât în timpul facultății cât și în primii ani de profesie, primeam același răspuns: «tu nu ai cărți să citești?». Datorez tatălui meu faptul că de la el am învățat cele mai importante două lucruri în viață: primul să îți păstrezi conștiința curată pentru că numai așa poți avea liniște, iar cel de-al doilea dar la fel de important: munca. De trei ani tatăl meu este avocat și lucrăm împreună, greul muncii purtându-l acum amândoi.
Rep: Se găsește întotdeauna răspunsul la o problemă de Drept, într-o carte?
Av : Întotdeauna găsești răspunsul în cărți. Asta e frumos în Drept! E imposibil să nu găsești o paradigmă de gândire care să te ajute și pe care apoi s-o folosești în ajutorul unui om.
Rep: Pe cine ați avut ca îndrumător, în primii ani de avocatură?
Av : L-am avut îndrumător pe domnul avocat Mircea Ciobotaru. Un om foarte luminos, foarte senin și un profesionist adevărat. Datorez mulțumiri însă și domnului avocat Ciortan. Primii ani de avocatură au fost ca o continuare a muncii de consilier juridic. În anul 2000 am terminat facultatea și ulterior, trei ani am fost consilier juridic, timp în care am învățat disciplina necesară oricărei munci juridice. Sunt foarte mulți consilieri juridici la noi în oraș profesioniști adevărați.
Rep: De ce nu ați intrat direct în avocatură?
Av : Am fost consilier juridic în toată această perioadă pentru că tatăl meu nu a fost de acord să intru în avocatură, nu i se părea deontologic. Pe atunci era președintele Judecătoriei Focșani. Când a trecut la Tribunalul Vrancea m-am dus și am dat examen de intrare în profesie, în cadrul Baroului Vrancea și a fost mai greu decât dacă aș fi intrat în primele șase luni după absolvirea facultății. Aveam și un copil mic. Am dat examen la Iași, a fost un an special, se organiza examen de intrare în profesie pe regiuni, era de Sfânta Cuvioasă Parascheva și eu eram în Iași susținând acest examen derulat pe mai multe zile, pe discipline. Până s-a pensionat tatăl meu, nu am intrat la Tribunalul Vrancea. Intram la celelalte instanțe însă nu și la Tribunal întrucât nu mi se părea corect să pledez la instanța unde funcționa tatăl meu.
Rep: Cum se împacă viața de familie cu viața activă a unui avocat?
Av : E foarte greu! Mulțumesc lui Dumnezeu că reușesc să fiu prezentă în viața copiilor mei și, în același timp, că încerc să fac și din fiecare proces pe care îl am, cea mai importantă cauză din acel moment. Mă ajută mult felul meu implicat de a fi și faptul că dorm foarte puțin. Când vrei să faci ceva, și timpul parcă te ajută… Mai e și bucuria fiecărei zile cu tot ce aduce ea în cele două planuri ale vieții și sentimentul de recunoș-tință că ai făcut față, oricât de greu ar părea.
Rep: V-ați îndruma copiii să aleagă profesia de avocat sau vreo profesie juridică?
Av : Nu! Nu mi-aș îndruma copiii să urmeze aceeași cale. E un consum foarte mare și nu toată lumea poate face față unui astfel de consum. Așa ceva poți face numai dacă nu concepi să faci altceva, numai dacă ar fi pasiunea vieții tale. Părintele Galeriu spunea că fiecare om e o noutate absolută, iar Dumnezeu are un plan cu fiecare om. Ar fi iluzia mea ca părinte să cred că am eu planul potrivit pentru copii.
Rep: Aveți un sfat pentru avocații noi, la început de drum?
Av : I-aș îndemna să citească încontinuu, singura șansă să facă față avalanșei de mo-dificări din Drept.
Rep: Aveți o speță de suflet, o speță pe care o considerați mai presus de celelalte?
Av : Toate cazurile sunt la fel de importante. Mă consum pentru fiecare speță de parcă aceea ar fi cea mai importantă și care mă impresionează cel mai mult. Spețele în care soluțiile sunt favorabile se uită cel mai repede spre deosebire de cele în care soluția este nefavorabilă, pe care mi le amintesc și după zece ani.
Rep: Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Av : Îmi place să urc pe munte. Am făcut munții României, mare parte din ei și încerc să-i îndemn pe copii să iubească mersul pe munte pentru că îți dă o anumită detașare de lume. Merg pe munte de 20 de ani. Pe munte am cunoscut oameni extraordinari. Fiind greu, nu face față decât omul care își dovedește tăria și atunci iese ce e mai frumos din el…
Rep: Care este mândria omului și a avocatului Ana Corina Săcrieru?
Av : Încerc din răsputeri să nu fiu mândră! Mândria este piatra de care ne lovim când ne răzvrătim pe o anumită problemă sau când suferim. Lucrurile bune din viața mea le consider dar de la Dumnezeu și în nici un caz rezultatul a ceea ce am făcut eu.
Rep: Aveți regrete?
Av : Regret doar faptul că nu am urcat pe mai mulți munți. De exemplu mi-aș fi dorit să ajung în Caucaz.
Rep: Preferați Dreptul civil sau penal?
Av : Este un paradox. În exercițiul profesiei mele de avocat prefer Dreptul civil însă în timpul pregătirii profesionale am iubit Dreptul penal și criminologia. În practică însă, Dreptul civil s-a dovedit la fel de fascinant.
Rep: Sunteți și mediator. Ce puteți să ne spuneți despre această profesie aflată la început de drum?
Av : Îmi doresc mult ca oamenii să capete mentalitatea necesară pentru a apela la mediatori. Poate așa, tensiunea cu care fiecare om abordează problema sa, nu ar mai fi atât de multă.
Rep: Care sunt calitățile pe care trebuie să le dețină un avocat bun?
Av : Să își privească fiecare dosar ca și când ar fi singurul pe care l-ar avea. Atât de mult să muncească pentru fiecare dosar, atât de important să îl considere. Mai trebuie, după părerea mea, să facă tot posibilul să nu îl schimbe această încărcătură negativă a problemelor cu care vine în contact. Să dobândească cu timpul o li-niște interioară care să îi asigure răbdarea și calmul fără de care arderea în profesie ar fi în zadar.
Rep: Cum ați defini profesia de avocat?
Av : S-a spus despre profesia de avocat că este un mod de viață. Eu aș spune că este un prilej continuu de a fi sincer cu tine însuți. Nu poți construi argumente adevărate dacă nu crezi în ele, nu poți trece peste o înfrângere dacă nu distingi de care parte este adevărul și nu poți evita mândria unei victorii dacă nu te smerești.
