Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Carnea de miel va costa 25 de lei în piaţă


   Crescătorii de miei din Vrancea spun că anul acesta pe tarabă, kilogramul de carcasă de miel va ajunge la 25 de lei. Însă, chiar dacă prețul este destul de mare, ciobanii nu își fac griji că vor rămâne cu mieii nevânduți. Anul acesta, mieii vor fi mari și grași pentru că sărbătorile pascale sunt în mai, iar mieii au timp să crească. „Marfă de pe un an pe altul nu rămâne niciodată. Se vând o parte de Paște, iar restul se vând treptat pe urmă. Chiar dacă piața alimentară este zdruncinată de scandalul aflatoxinei în lapte, al salmonelozei la carnea de pui și al cărnii de cal, mieii tot se vor vinde”, ne-a declarat Ion Avram, președintele Asociației crescătorilor de oi din Vrancea.
   Deja, câteva mii de miei s-au vândut pentru sărbătorile pascale pentru credincioșii catolici. Ei au fost livrați în județe în care sunt mai mulți credincioși ai acestei religii, dar și în Italia. „În funcție de comenzile care sunt, s-au vândut miei atât în țară, cât și în Italia”, ne-a declarat Ion Avram. Pentru piața din Focșani s-au pregătit aproximativ 1.000 de miei pentru sacrificat, iar în total în Vrancea există aproximativ 50 de mii de capete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?