Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Funcţionarii Primăriei Mera, trimişi în judecată


   Procurorii vrânceni au finalizat ancheta în dosarul deturnării de fonduri de la primăria Mera, acesta fiind trimis Tribunalului Vrancea spre soluționare. În fața magistraților, în calitate de inculpați, vor ajunge majoritatea funcționarilor din primărie, în frunte cu primarul Ion Sticlaru. Este vorba de secretarul comunei Mărioara Åžerban, contabilii Maria Neagu și Ionel Chipăilă, Ion Ionașc- funcționar pe linie de achiziții publice, Iulian Cristian, Valeriu Iacob și Zanfir Macovei- administratori de societăți. Cap de listă în dosar este Aurel Trifan, viceprimarul comunei, acuzat de deturnare de fonduri. 
   Din această calitate, spun procurorii, a plătit 16.445 de lei pentru alte lucrări decât ar fi trebuit, schimbând destinația banilor fără a avea acceptul autorității deliberative. Trifan mai este acuzat de fals intelectual și uz de fals pentru că a semnat două contracte care nu reflectau realitatea, abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce a efectuat plăți către o societate fără a exista bază legală, apoi a încheiat un contract în anul 2008 cu o societate comercială cu toate că nu dispunea de credite bugetare pentru așa ceva. Prejudiciul total imputat lui Trifan a fost calculat la 815.977 lei. În urmă cu o lună, acesta a fost propus pentru arestare preventivă, împreună cu  Dumitru Tîrlă, propunere care a fost respinsă. 
   Târlă este acuzat de înșelăciune, pentru că ar fi facturat și încasat lucrări de balastare a unor drumuri comunale, executate la altă dată și de alte persoane juridice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals intelectual și uz de fals. Anchetatorii i-au reținut în sarcină un prejudiciu total de 198.149 de lei. 
   Următorul pe lista de inculpați este primarul Ion Sticlaru, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce a încheiat contractul privind construcția unei baze sportive fără a derula procedura achizițiilor publice și a plătit balastarea unui drum comunal fără a exista baza legală. Primarul mai este acuzat și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, pentru că ar fi instigat alți învinuiți să semneze contracte, cu toate că nu dispunea de credite bugetare, iar pe un altul să divizeze achizițiile de pubele în două contracte derulate pe parcursul a două exerciții bugetare. Sticlaru mai este acuzat și de instigare la fals intelectual și uz de fals, instigare la angajare de cheltuieli bugetare peste limita creditelor aprobate, complicitate la înșelăciune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. 
Acesta mai este acuzat că a semnat ordinele de plată prin care s-au plătit sume unor societăți care au balastat un drum și nicidecum banii nu erau folosiși pentru scopul lor inițial. 
   Despre secretarul Mărioara Åžerban, în rechizitoriu se arată că ar fi semnat contracte de lucrări și proiectare pentru baza sportivă, fără a se derula procedura de achiziție, semnătura acesteia fiind pe mai multe documente. Contabila Maria Neagu este acuzată că nu și-a îndeplinit atribuțiile cu exercitarea controlului financiar preventiv, la fel ca și colegul său Ionel Chipăilă. În dosar mai sunt trimiși în judecată funcționarul Ion Ionașc, a cărui semnătură se regăsește pe anumite documente, Iulian Cristian, din Vănători, administrator de societate comercială, acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, care a încasat importante sume de bani în baza unor situații de lucrări false, și Zanfir Macovei, din Vidra, administrator de firmă, acuzat că a folosit cu rea credință creditele firmei în favoarea alte societăți. În fața instanței de judecată va ajunge și inginerul Valeriu Iacob, diriginte de șantier, care a vizat situații de lucrări care fie au fost dublate, fie nu au fost executate. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?