Președintele Partidului Social Democrat, premierul Victor Ponta, a declarat, duminică, referitor la o nouă suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, ipoteză avansată de liberalul Radu Stroe, că nu trebuie să se grăbească în luarea unei astfel de decizii. ‘’În primul rând, precizăm că Radu Stroe nu a vorbit în calitate de ministru de Interne, (…) probabil a vorbit ca om politic, că este în conducerea PNL. În al doilea rând, Radu este un tip admirabil, el spune mereu ce gândește. Crin Antonescu și cu mine avem obligația, când luăm decizii, să gândim foarte bine, să punem în balanță tot ceea ce înseamnă, pentru că până la urmă deciziile cad pe umerii celor doi copreședinți. Cred că trebuie să ne gândim foarte bine și să nu ne grăbim să luăm decizii. (…) O decizie până la urmă pe care o iau cei doi copreședinți și până la urmă forurile de conducere trebuie să o gândim foarte bine, în funcție de responsabilitatea pe care o avem în acest moment. Åžtiți foarte bine, fiind la guvernare, având majoritatea parlamentară, oamenii așteaptă de la noi să îl dăm cât mai repede jos din funcție pe Traian Băsescu, dar în egală măsură așteaptă de la noi să le plătim salariile, să le plătim pensiile, să facem locuri de muncă. Ori trebuie să gândim foarte bine înainte de a lua orice fel de decizie’’, a spus Ponta.
El a subliniat însă că președintele unei țări nu are în fișa postului participarea la diverse manifestări politice. ‘’Opinia mea o cunoașteți de foarte mult timp, aceea că președintele țării, indiferent cum îl cheamă, Băsescu, Antonescu sau cum se numește, nu trebuie și nu are în fișa postului participarea la diverse manifestări politice’’, a arătat el.
Ministrul Afacerilor Interne, liberalul Radu Stroe, care a calificat duminică drept inacceptabil comportamentul președintelui Traian Băsescu legat de alegerile interne din PDL, a afirmat că s-ar putea lua în discuție o nouă suspendare a șefului statului.