GALERIE FOTO: Tinerii din Focşani au scris ”Earth Hour” cu lumânări aprinse în Piaţa Unirii

1
2442


   Piața Unirii și Bulevardul Unirii din Focșani au fost cufundate în beznă timp de o oră, sâmbătă seară, între orele 20.30-21.30, cu ocazia evenimentului „Ora Pământului” – Earth Hour 2013. Pe un vânt tăios, câteva zeci de tineri s-au adunat lângă monumentul din centrul pieței, apoi pe esplanada din fața palatului administrativ, pentru a atrage atenția aspura consumului rațional de energie electrică. Tinerii au aprins lumânări de tip candelă, pentru a nu fi stinse de vânt, și au scris din ele „Earth Hour 2013”. O parte dintre cei prezenți au purtat și torțe aprinse, oferite de Garnizoana Focșani.
   Deși vremea nu a ținut cu cei aproximativ 200 de participanți, fiind foarte rece, atmosfera a fost încălzită de cântecele de tabără, la chitară și de impulsul comun al tinerilor. „Ne-am propus să tragem un semnal de alarmă pentru un consum rațional al resurselor. Vrem să îi implicăm pe cei tineri și pe cei mai puțini tineri, pentru a le păsa mai mult de ceea ce se întâmplă în comunitate. Vrem ca acest eveniment să devină o tradiție”, ne-a spus Dan Trofin, organizatorul acestei acțiuni. „Ora Pământului înseamnă pentru mine o conștientizare a modului în care consumăm resursele Pământului. Adevărata putere stă în mâna noastră, a consumatorilor. Prin activitățile pe care le organizăm, dorim să contribuim la amplificarea spiritului civic al cetățenilor municipiului Focșani”, ne-a zis și Tudor Bezea, membru al Blogosferei Vrancea.
   Evenimentul a fost susținut și de o firmă privată care a donat 100 de lumânări, cu ajutorul cărora participanții au scris „Earth Hour 2013”. „Pentru mine, Ora Pământului înseamnă un prilej de eliberare. Am încercat să creăm o atmosferă de tabără, văd că lumea a salutat activitatea noastră, în ciuda frigului. Cum și noi avem nevoie de câte o pauză, trebuie să oferim și Pământului o pauză. Consiliul Local al Tinerilor a primit o sponsorizare de 100 de lumânări, din partea firmei UMO Serv”, a precizat Sergiu Mocanu, primarul tinerilor din Focșani. 
    „Ora Pământului” a fost un eveniment organizat de Blogosfera Vrancea, cu ajutorul partenerilor: Primăria Focșani, Garnizoana Focșani, Consiliul Local al Tinerilor și Prefectura Vrancea. „Mă bucur că particip pentru prima oară la un astfel de eveniment. Sunt fericit că participanții sunt într-o proporție covârșitoare tineri și foarte tineri. Vântul ne-a făcut destule probleme, dar perseverența lor a dus la un eveniment reușit, o atmosferă foarte frumoasă”, ne-a declarat Tudorel Trofin, viceprimar al municipiului Focșani, care a purtat și el o torță aprinsă.

Åži Mărășeștiul a stins lumina

   Membrii „Patrulei Ecologice”, în colaborare cu TNL Mărășești, sprijiniți de primarul Valerică Chitic și deputatul Laurențiu Å¢igăeru Roșca, au organizat sâmbătă, 23 martie, „Ora Pământului” la Mărășești. „Activitatea a avut ca scop responsabilizarea cetățenilor pentru o oră în ceea ce privește reducerea consumului de energie. Neavând vremea de partea noastră, aceasta făcând practic imposibilă desfășurarea programului în Parcul Civic, așa cum se stabilise inițial, acti-vitatea s-a realizat în cadrul Pieței Agroalimentare”, ne-a transmis Anghel Ionuț, purtătorul de cuvânt al Organizației TNL Mărășești. La eveniment au participat circa 50 de persoane. Cei prezenți au realizat o machetă a Mausoleului de la Mărășești din candele și au purtat câte o brățară fosforescentă.

Lampioane înălțate pe cer, la Panciu

   Zeci de lampioane au fost înălțate pe cerul orașului Panciu sâmbătă seară, la „Ora Pământului”. Evenimentul, organizat de Primărie, Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” și Clubul „EcoMed”, coordonat de profesorul Valeriu Bandrabur Jalbă, s-a desfășurat în Parcul Central, pe esplanada din fața fostului Magazin Universal. Începând cu orele 20.30, iluminatul public din localitate a fost oprit. Elevii celor două licee, împreună cu profesorii îndrumători, au aprins candele pe care, timp de 60 de minute, s-au străduit să le mențină aprinse, în pofida condițiilor meteorologice potrivnice. În același interval orar, liceenii, împreună cu viceprimarul Iulian Nica, au aprins și au lansat lampioane pe cer. „Semnificația sau, mai bine zis, mesajul lor este acela că păncenii se solidarizează cu locuitorii întregii planete care protejează mediul înconjurător”, a precizat Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here