În zilele noastre, iluminatul stradal este un fapt normal și un semn de civilizație. Nu la fel era și pentru înaintașii noștri, care, până la începutul secolului al XX-lea, orbecăiau pe străzi la lăsarea întunericului sau, în cel mai bun caz, din loc în loc mai exista câte o făclie sau vreo lumânare de seu. În documentele Arhivelor Naționale – Direcția Vrancea se păstrează mărturii despre cum se făcea iluminatul străzilor, din cele mai vechi timpuri, trecând prin sfârșitul secolului al XIX-lea, perioada comunistă și ajungând în zilele noastre.
Până în secolul al XIX-lea, ulițele Focșanilor nu erau luminate deloc în timpul nopții, iar de felinare nici nu se pomenea. De îndată ce se făcea noapte, întunericul și tăcerea se întindeau asupra celor două orășele. „Se mai găseau pe la case boierești, în fața porților, câte un șomoiog îmbibat cu păcură care mai lumina drumul de ieșire sau intrare a vreunei butci sau călești în curte. Căleștile boierilor, când veneau din provincie sau întârziau cu stăpânii pe la diferite sindrofii în oraș, erau însoțite de robi țigani purtători de făclii care luminau drumul. Numai din loc în loc, la câte un han sau cârciumă se mai găseau câte o feștilă sau într-un felinar o lumânare de seu care de-abia pâlpia o luminiță indicatoare de așezare omenească. Încolo nimic. Prin mahalalele mai mărginașe și chiar în centru, în afară de lătratul câinilor, nu se auzea în întunericul adânc decât strigătele: „Stai!”, „Cine-i acolo?”, „Te văd!” ale străjerilor sau grănicerilor. Iar în vremuri de primejdie, de bejenie, de război se auzeau strigătele caraulelor formate din 10- 15 oameni care cutreierau mahalaua”, relatează Florin Dîrdală, referent la Arhivele Naționale – Direcția Vrancea, care a studiat acest aspect. Odată cu secolul al XIX-lea, și în orașele românești au început să fie iluminate străzile, mai întâi cu lumânări de seu, din distanță în distanță, apoi au fost introduse felinare. În perioada 1828 -1829 în București au fost instalate pe unele străzi centrale felinare încrucișate, adică alternativ pe o parte și pe alta a străzii, la o distanță de 20 metri unul de altul. Combustibilul folosit era untdelemnul, de o categorie inferioară sau untura de pește.
Un alt pas important este în anul 1857, când în București s-a introdus iluminatul public cu petrol lampant, capitala noastră fiind primul oraș din lume luminat astfel. În același an, la Timișoara, a fost introdus pentru prima dată iluminatul stradal cu gaz aerian, produs prin distilarea cărbunelui. Timișoara devenea astfel primul oraș din Imperiul Habsburgic și din România cu astfel de lămpi stradale.
De la felinare, la lămpi incandescente în 1910
În orașul nostru, până la începutul anului 1898, iluminatul se făcea după vechiul sistem, cu petrol, pe 500 de felinare agățate în stâlpi. În anul 1882, pe vremea primarului Pruncu, din cei 500 de stâlpi, 400 erau de lemn, iar 100 erau de tuci. Stâlpii de model mai nou erau așezați pe străzile mai importante: Calea Națională, azi Cuza Vodă, pe strada Mare a Unirii, în piețele publice, pe strada Centrală, azi Republicii și pe bulevardul Lascăr Catargiu, azi Gării. „Acest vechi sistem al iluminării cu felinare era apreciat de autoritatea locală ca fiind unul ce lăsa mult de dorit și în anii următori s-a încercat iluminarea orașului cu alte mijloace rudimentare, până când a venit rândul iluminatului stradal cu ajutorul electricității, cu atât mai mult cu cât în anii 1882 și apoi în 1884 în București și Timișoara s-au pus în funcțiune primele instalații de producere a energiei„, spune arhivarul Florin Dîrdală.
La Focșani, autoritățile vremii au reușit să construiască între anii 1910-1912, prin societatea Siemens Schukert, instalația pentru iluminatul orașului cu electricitate. Uzina electrică, ridicată în zona actualei Case a Corpului Didactic, funcționa cu două motoare Diesel Carells, iar iluminatul stradal a început a se face prin lămpi cu arc voltaic și cu lămpi incandescente. De la această dată focșănenii bogați au înlăturat vechiul sistem de iluminat al caselor lor, lămpile și policandrele au fost transformate, adaptate noilor cerințe, iar sfeșnicele, oricât au fost de frumoase, au rămas obiecte ornamentale prin camere. De asemenea, cele mai importante hoteluri s-au grăbit să-și instaleze lumină electrică și căldură cu calorifer, anunțând această înnoire prin ziare și pe antetul hârtiilor de scrisori care stăteau gratuit la dispoziția clienților.
Uzina electrică a orașului, distrusă după cele două războaie mondiale
După primul război mondial, cu o subvenție acordată de Stat, s-a început la Focșani refacerea iluminatului electric, care era aproape distrus de pe urma întrebuințării excesive de armata germană. În anii 1920 abonați cu contor erau 699, iar fără contor 311. În aceeași perioadă, iluminatul public a funcționat în mod restrâns. Anii următori au fost folosiți de autoritatea locală pentru a mări capacitatea centralei electrice, aceasta ajungând în anul 1924, pe vremea primarului Iorgu Poenaru, să dețină patru motoare diesel. Una dintre investițiile din acea vreme a fost înlocuirea firului neutru subteran de pe Bdul. Lascăr Catargiu, care, fiind de fier, oxidat, transmitea foarte slab lumina la gară și la 10 case particulare de pe bulevard. De asemenea, s-au mai instalat pe străzile orașului 10 becuri de 300 Wați, 30 becuri de câte 50 Wați, precum și 150 de racorduri noi la diferite case particulare. A fost realizată instalația electrică la două școli de băieți, la Azilul Comunal, dispensarul și baia comunală și în localul primăriei.
În prima jumătate a secolului al XX-lea s-a reușit electrificarea teritoriului României, până la o putere instalată în 1938 de 501 MW, puțin în comparație cu cei 17.630 MW produși în 2006, dar semnificativ pentru acele timpuri. Bombardamentele celui de-al doilea război mondial, după 23 august 1944, au redus mult din capacitățile energetice ale acelor timpuri, iar la Focșani au dus la avarierea aproape în totalitate a centralei electrice și a infrastructurii existente în oraș. „Noile organe de conducere a țării, luând în calcul evidenta lipsă de performanță a centralelor energetice locale și având drept model sistemul energetic rusesc, inclusiv ajutorul specialiștilor din URSS, inițiază și coordonează un amplu proiect național de formare a unui sistem energetic performant în care erau incluse surse colosale de producere a energiei, precum hidrocentralele, termocentralele și mai recent chiar o centrală nucleară”, spune Florin Dîrdală, de la Arhivele județene.
În anii 1950 este construită prima stație de transformare din Focșani
Localitatea noastră beneficiază între anii 1954 -1956 de realizarea primei linii de 110 kV, Borzești – Focșani – Galați, cu racordarea zonei de sud a Moldovei la Sistemul Energetic Național.
Prima stație de transformare din oraș, vizibilă și azi în dreapta podului din bariera Odobești, pe direcția Focșani- Odobești, este amenajată în această perioadă. Un moment important are loc în anul 1959, când, în stația Focșani, are loc punerea în paralel a Sistemului Energetic din Moldova cu Sistemul Energetic din restul țării, creându-se Sistemul Energetic Național. În anul 1985 este pusă în funcțiune stația de transformare 220/110 KV Focșani Vest, în comuna Câmpineanca, în partea vestică a municipiului Focșani. „Infrastructura iluminatului în perioada de sfârșit a regimului comunist la Focșani, ca și în întrega țară, a devenit una fără precedent, dar desele raționalizări ale energiei electrice, ordonate de autoritățile de atunci, au dezgustat întreaga populație din oraș și nu numai. După anul 1989 tabloul iluminatului în Focșani este binecunoscut de toată lumea, cu toții fiind la curent de încercările manageriale de divizare a activităților specifice acestei regii, de eficientizare a acestui serviciu de importanță națională”, încheie Florin Dîrdală.
Iluminatul inteligent și energia produsă din surse alternative sunt viitorul.