Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Poliţiştii şi jurnaliştii s-au „bătut“ pe terenul de fotbal


   Polițiștii vrânceni sărbătoresc, luni, Ziua Poliției Române. Premergător acestei zile, ei au organizat o serie de competiții sportive, la care au luat parte polițiști și ziariști. Competițiile sportive au fost organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, AS Dinamo Focșani și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea. În ceea ce privește concursul de tenis, acesta a fost organizat și cu sprijinul reprezentanților Clubului Addras Focșani.
   Astfel, ieri, începând cu orele prânzului, în Sala Polivalentă, 22 de polițiști și un singur jurnalist, respectiv George Mardare de la „Monitorul de Vrancea”, s-au „bătut” pentru un loc pe podium la concursul de tenis de masă. Cel mai bun jucător a fost polițistul Ionel Ciovâtcă, care a urcat pe prima treaptă a podiumului. Pe locul al II-lea s-a clasat polițistul Alin Neculai, iar pe locul III ofițerul Săndel Stoica. Ocupanții podiumului au fost recompensați cu diplome, cupe și tricouri. Cei care nu au reușit să ocupe un loc pe podium, au primit diplome de participare.
   Competițiile organizate cu ocazia Zilei Poliției au continuat la Baza Sportivă Dagemar, unde polițiștii și jurnaliștii au jucat fotbal. După o luptă acerbă în teren, cei mai buni fotbaliști s-au dovedit a fi polițiștii, care au format echipa de fotbal a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea (IPJ) II. Câștigătorii au obținut victoria cu sudoare, bătând după prelungiri și lovituri de departajare pe echipa Secției de Poliție Rurală Gugești, care s-a clasat pe locul al II-lea.
   În timpul regulamentar de joc scorul a fost 9 – 9, iar după penalty-uri, echipa IPJ Vrancea II s-a impus cu scorul de 5 – 3.  Pe locul III s-au clasat polițiștii care au făcut parte din echipa Poliției Orașului Panciu, care i-au învins în finala mică de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu scorul de 5 – 3. Câștigătorii au primit diplome și cupe. De asemenea, polițiștii s-au duelat și cu echipa presei, iar după o oră de joc, tabela a arătat un rezultat de egalitate, 6-6. Pentru efortul depus, jurnaliștii au fost recompensați cu o cupă personalizată.
   Ieri au fost premiați și câștigătorii concursului de tir. La categoria bărbați, cel mai bun trăgător a fost agent șef adjunct Ionel Niță, de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, iar pe locul II s-a clasat colegul său agent șef Ionel Dinu. Pe locul III s-a clasat agentul Åžtefănuț Muraru, de la Postul de Poliție Pufești.
   Åži polițistele au tras cu precizie la țintă. Locul I la categoria femei, la concursul de tir, a fost ocupat de agent șef adjunct Daniela Hanganu, din cadrul Poliției municipiului Focșani, pe locul II s-a clasat agent Valerica Bărbieru, de la Secția de Poliție Rurală Adjud, iar pe locul III agent Ioana Manole, de la Poliția Orașului Odobești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?