Elevii Åcolii Gimnaziale Nr.2 din Mărășești au sărbătorit Ziua Internațională a Francofoniei printr-o serie de manifestări, organizate „In memoriam” generalul Berthelot. Atmosfera acțiunii a fost optimistă, plină de dinamism și culoare, prin susținerea unui program artistic în limba franceză, sub îndrumarea profesoarei Matei Genuța. Programul a cuprins cântece, poezii, scenete, un film documentar și o expoziție de desene dedicate acestui eveniment.
Reprezentanții Åcolii nr.2 din Mărășești spun că sărbătoarea francofoniei are o mare importanță pentru ei, cunoașterea cât mai corectă a limbii franceze fiind pentru elevi o preocupare permanentă. „Pentru școala noastră, Ziua Francofoniei are o semnificație specială, păstrând vie în conștiința elevilor amintirea unui trecut glorios, în care Franța și România s-au înfrățit într-un ideal comun de libertate. Misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, a luptat la Mărășești în 1-24 iulie, dejucând planurile de luptă germane. Frăția de arme româno-franceză de atunci s-a transformat într-o statornică relație de prietenie între poporul român și francez „, a declarat profesoara Mirela Novetschi, directorul Åcolii Gimnaziale nr.2 din Mărășești.