Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Echipă de intervenţie la Direcţia de Dezvoltare


   Conducerea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Focșani a luat decizia de a asigura permanența la sediu astăzi, din cauza avertizărilor meteo emise de meteorologi. „De obicei, echipele de muncitori de la spații verzi sunt libere sâmbăta. Dar pentru că s-a anunțat vânt puternic și este posibil să avem parte de incidente, atunci vom avea o echipă care va veni la lucru. Deocamdată vântul nu a fost foarte puternic, astfel încât să ne facă probleme”, ne-a declarat Neculai Vlăsceanu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Dezvoltare Servicii Publice.
   Echipa de intervenție ar putea acționa în cazul în care vântul puternic ar doborî copaci sau acoperișuri de blocuri și case, care ar putea bloca circulația autoturismelor sau a pietonilor.
   Persoanele care întâmpină probleme de acest fel pot suna direct la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, la numărul de telefon 0237.231.103.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?