Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Judecaţi pentru că au furat mecanisme de la calea ferată


   Cei doi bărbați arestați în februarie pentru că au sustras sisteme de acționare și înzăvorâre a macazurilor, din triajul stației CFR Focșani, au fost trimiși în judecată de procurori. Este vorba despre Ion Pleșcan, de 36 de ani, și Nicușor Amăriuți, de 22 de ani, ambii din Mărășești, care sunt acuzați de furt calificat.
   Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimiși în fața instanței de judecată, fapta, care putea pune în pericol viața pasagerilor care circulă cu trenul, a fost comisă la data de 11 februarie. Lucrătorii TF Focșani au fost sesizați de șeful de district, privind lipsa unor componente. Polițiștii au făcut investigații și au dat de cei doi bărbați care au comis fapta. Aceștia le-au spus oamenilor legii că au venit în gară pentru a căuta fier vechi și s-au folosit de baroase pentru desprinderea bucăților metalice. Fierul a fost vândut la un centru de colectare a fierului vechi, prejudiciul fiind estimat la 11.646 lei.
   În fața anchetatorilor, inculpații au recunoscut și au declarat că regretă fapta comisă. Inculpații au fost reținuți la data de 13 februarie și au fost arestați preventiv o zi mai târziu. Ambii bărbați au mai fost condamnați pentru furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?