Åcoala Gimnazială Boghești a găzduit la finele săptămânii trecute proiectul educativ „Mărțișorul-vestitorul primăverii”. În cadrul acestei manifestări dedicate mamei, elevii au fost provocați să-și îmbogățească experiența de viață prin antrenarea în activități plăcute. Nu au fost uitați părinții, care au fost sensibilizați pentru a-i determina să se implice în activitățile ce se organizează cu copii. Un alt scop a fost acela de culegere și valorificare a unor materiale menite să păstreze și să ducă mai departe tradițiile legate de mărțișor și legenda acestuia. Proiectul a fost pus în scenă datorită cadrelor didactice coordonatoare și anume: profesor învățământul preșcolar Valentina Tazlaoanu de la Grădinița Boghești, învățătoarea Costina Stoian, și profesoarele pentru învățământul primar Emilia Ifrim Agache și Iulia Ciocîrlan. Manifestarea artistică a debutat cu un îndemn care este cât se poate de actual. Programul a cuprins cântece, poezii, iar elevii și-au cultivat dragostea și admirația pentru ființa cea mai iubită, mama. Mămicile, în număr foarte mare, au aplaudat, au plâns, au mulțumit și au avut parte și de surprize, primind câte o garoafă și o fotografie cu propriul copil.