Camerele video pentru controlul rovinietei vor fi instalate până la sfârșitul lunii martie. Pe DN 23, la ieșirea din Vulturu spre Nănești, a fost montată deja o cameră video pentru verificarea existenței rovinietei. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași ne-au precizat că aceasta nu este încă funcțională. „Camera de pe DN 23 nu funcționează. Acest contract este cesionat de CNADNR. Este un contract încheiat cu o firmă. În teritoriu, noi nu avem activitate legată de aceste camere, firma se va ocupa. Doar camerele mobile sunt la noi. În cazul acestor camere video, totul pleacă de la București. Åtiu că până la sfârșitul lunii martie trebuie să fie instalate”, a spus Nicolae Popovici, consilier juridic în cadrul DRDP Iași.
În curând, trei camere video vor supraveghea traficul rutier pe tot atâtea drumuri naționale din județ, iar conducătorii auto care nu și-au achitat taxa de drum vor primi amenzile acasă, în plic. Până când aceste camere vor deveni funcționale, șoferii vor fi verificați de echipajul mobil al DRDP Iași, dar și de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care au fost dotați cu două PDA-uri. În toate cazurile, amenzile sunt trimise acasă proprietarilor mașinilor care nu au achitat taxa de drum. Camerele video înregistrează numărul de înmatriculare al autoturismului care trece prin obiectiv, apoi se fac verificări în baza centrală de date. În cazul în care numărul nu este găsit, se fac verificări în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor pentru identificarea contravenientului. După ce proprietarul mașinii fără rovinietă este identificat, pe numele acestuia se întocmește proces verbal, care îi este trimis la domiciliu prin poștă.