Soprana Angela Gheorghiu, Cezar – artistul care va reprezenta România la Eurovision 2013, precum și Corul și Orchestra Națională Radio se numără printre invitații speciali în concertul ce va fi susținut la București, pe 25 mai, de Andrea Bocelli. Potrivit unui comunicat Project Events, printre invitații speciali ai artistului se vor număra, de asemenea, soprana Paola Sanguinetti, dirijorul Marcello Rota, grupul CARisMA și cele patru soprane din grupul DIV4S.
În concertul de pe 25 mai, de la Romexpo, românii vor avea ocazia să îi asculte pe Andrea Bocelli și pe invitații săi într-un spectacol live, cu melodii precum âTime To Say Goodbyeâ, âCon te Partiroâ, âVivo Per Leiâ, âBesame Muchoâ sau âNessun Dormaâ, dar și piese de pe cel mai nou album al artistului italian.
Biletele pentru concertul Andrea Bocelli se pot achiziționa la prețuri cuprinse între 150 și 1.400 lei de la magazinele Biletoo din Unirea Shopping Center și cinema Patria, magazinele Flanco, Diverta și Muzica, librăriile Adevărul și Eminescu, Sala Palatului, Palatul Național al Copiilor și stația de metrou Unirii 1. Tichetele pot fi comandate și online de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, eventim.ro și andreabocelli.com/ticket.