Vorbim puțin despre ei și, doar atunci când este vorba despre vreo nenorocire. Este vorba despre militarii noștri, trimiși în războiul altora. Printre ei și femei. În teatrul de operații din Afganistan, viața femeilor este la fel ca și cea a bărbaților. La cei 28 de ani ai săi, locotenent Cătălina Crintea a fost deja într-o misiune în Afganistan. Timp de șase luni a avut grijă ca ai săi colegi să primească tot ce au avut nevoie și să le facă viața mai ușoară atunci când au întâmpinat o problemă. Delicată și finuță, dar foarte ambițioasă și responsabilă, Cătălina spune clar și răspicat că dacă este nevoie va mai pleca. Atunci când a ales să fie ofițer al Armatei Române și-a asumat toate riscurile meseriei, inclusiv misiunea în care a fost.
Militarii români trimiși să lupte în Afganistan își riscă viața în fiecare clipă. În bază, chiar dacă pericolul nu îi pândește la tot pasul, militarii noștri sunt mereu în alertă. În teatrele de operații nu este timp de cochetărie, iar în fața inamicului văzut sau nevăzut, femeile sunt cu adevărat egale camarazilor lor. Printre ele și locotenent Cătălina Crintea de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani. La cei 28 de ani ai săi, Cătălina a fost în cel mai periculos loc de pe glob și spune că dacă ar mai fi nevoie s-ar mai duce, considerând că „atunci când mi-am ales această meserie mi-am asumat toate riscurile, inclusiv misiunile”.
Timp de șase luni, în perioada ianuarie-august 2012, Cătălina, ofițerul de relații publice al Brigăzii 282 „Infanterie Mecanizată”, a fost alături de alte câteva sute de militari, de la Batalionul 280, în teatrul de operații din Afganistan. În toată această perioadă, ea a facilitat comunicarea între militarii batalionului din care a făcut parte și comandament, asigurându-se în permanență că ai săi colegi sunt ajutați atunci când se confruntă cu o problemă. Indiferent că era zi sau noapte, Cătălina a fost întotdeauna pe poziții, pregătită să intervină prompt atunci când ai săi au avut nevoie de ea.
Au fost șase luni grele, departe de familie și de toți cei dragi ai săi. Cu soțul, aflat și el în misiune, a ținut legătura prin telefon, pentru că nu erau în aceeași bază. Cu părinții la fel. Misiunea a făcut-o să aibă un respect mai mare față de toți militarii, deoarece până atunci nu se gândea prin ce trec aceștia. „Pe o căldură insuportabilă, ei erau cu căștile pe cap și într-o permanentă stare de veghe. În plus, trebuie să ai și o condiție fizică extraordinară ca să faci față”, spune Cătălina.
Prima oprire, baza din Kandahar
Până să plece în misiune, ofițerul de presă al Brigăzii 282 nu știa exact ce înseamnă Afganistanul. Își făcuse o idee din poveștile altora. Povești, pe care la plecarea în misiune le-a luat cu ea. Prima oprire, baza din Kandahar. A coborât din avion cu un gol imens în stomac. Se gândea la poveștile pe care le-a auzit și era acolo…în mijlocul lor. Acolo, unde pericolul nu reprezintă o noutate, acolo unde el pândește la tot pasul. „Prima oprire a fost în baza din Kandahar. Aveam un gol imens. Tot ceea ce auzisem până atunci m-a făcut să fiu extraordinar de atentă la tot ce se întâmpla în jurul meu, să analizez tot ce vedeam, să mă uit în stânga și-n dreapta. Până la urmă, eram într-un loc unde se putea întâmpla orice oricând”, mărturisește Cătălina Crintea.
Ajunsă în baza Lagman, acolo unde și-a petrecut cele șase luni, ofițerul de presă și-a luat atribuțiile în serios. Åžtia bine de ce a fost trimisă acolo, ce responsabilități are și a făcut tot ce a putut pentru a-și ajuta colegii. „Eram conectată la tot ceea ce li se întâmpla colegilor mei, iar toate eforturile mele erau canalizate pe ceea ce aveam de făcut. Indiferent că era zi sau noapte trebuia să-mi fac meseria. În toată această perioadă am facilitat comunicarea între Batalion și Comandament”, explică Cătălina.
Misiunea care i-a fost încredințată nu i-a permis să meargă în comunitate, pentru că ai săi colegi aveau nevoie de ea în bază. Cu toate acestea, a aflat multe despre oamenii de acolo de la colegele ei, care mergeau în comunitate, discutau cu femeile despre igienă, despre problemele lor și le împărțeau diferite produse, care le făceau viața mai ușoară. Mentalitatea afganilor, felul în care femeile sunt tratate, cultura, educația copiilor și multe altele sunt aspecte care lasă de dorit și oricât ar încerca străinii care le asigură liniștea să-i mai învețe câte ceva, este practic imposibil, deoarece regulile sunt reguli și nu se face rabat de la ele. Ofițerul nu a uitat nici acum de ghioceii primiți în timpul misiunii. „În partea aceea de lume sigur nu există ghiocei. M-a impresionat coșulețul cu ghiocei primit de mărțișor. Toate femeile au primit. A fost un moment plăcut”, a adăugat aceasta.
Sărbători cu gândul la drobul făcut de mama
Anul trecut, locotenent Cătălina Crintea a petrecut Paștele în Afganistan. Spune că „sărbătorile acolo sunt puțin….triste”. „Ne-am obișnuit cu altfel de sărbători și când nu ești acasă sunt altfel…mai triste. Am avut ce ne-a trebuit, dar nu a fost la fel. Dacă mi-a fost dor de ceva, acel ceva a fost drobul făcut de mama și friptura de miel la tavă”, mărturisește Cătălina.
Chiar dacă părinții au susținut-o atunci când le-a spus că Batalionul ei pleacă în misiune și trebuie să plece și ea, este conștientă că le-a fost greu până când au văzut-o acasă. „Le-am spus că Batalionul meu trebuie să plece și că trebuie să plec și eu. M-au susținut, chiar dacă nu le-a fost ușor pentru că știau că țin mult la ceea ce fac. Vorbeam cu ei la telefon, dar nu este suficient. Orice părinte se gândește la copilul lui. Odată, mama chiar a izbucnit în plâns. M-a ajutat mult faptul că a fost și soțul meu chiar dacă nu eram în aceeași bază. Vorbeam cu el și asta mă ajuta”, povestește Cătălina Crintea.
„Vinovat” pentru că și-a ales această meserie este chiar tatăl Cătălinei, ofițer și el în Armata Română. Când era de-o șchioapă, Cătălina își amintește că tatăl a luat-o cu el la unitate. „Îmi amintesc că m-a luat odată cu el. Eram mică…știu că nu ajungeam la scaun. Poate faptul că îi vedeam uniforma, auzeam poveștile lui, toate acestea m-au determinat să merg la Academia Forțelor Terestre din Sibiu”, adaugă Cătălina.
Rotița care face sistemul să funcționeze
Ofițerul nu regretă că a ales această meserie și dacă ar lua-o de la capăt este ferm convinsă că tot asta ar face. „Nu regret că am ales această meserie și mă bucur să fiu și eu o rotiță care face ca acest sistem să funcționeze”, spune Cătălina Crintea. Este în sistem de mulți ani, iar colegii ei s-au bazat întotdeauna pe ea.
Cătălina s-a născut la Roman. După ce a terminat liceul, acum 10 ani, s-a înscris la Academia Forțelor Terestre din Sibiu și a fost admisă. Acolo și-a cunoscut și soțul, care este de loc din Constanța.
El a fost repartizat la Brigada 282 Infanterie Mecanizată, fapt ce a determinat-o și pe Cătălina să vină în Vrancea. Ulterior, cei doi s-au căsătorit și s-au stabilit în Focșani. Din martie 2008, de când a fost repartizată la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani, Cătălina a avut mai multe funcții. A început cu o funcție de comandă în cadrul Companiei Cercetare, apoi a fost comandant pluton la Poliția Militară. Ulterior a fost ofițer de Stat Major în cadrul Batalionului 280, iar de puțin timp se ocupă de imaginea Brigăzii, fiind ofițer de relații publice. Îi place ce face și spune că înainte de a alege să facă carieră în armată s-a gândit să urmeze cursurile unei facultăți de comunicare.
Acum, după atâția ani de muncă și după o misiune îndeplinită cu succes, Cătălina nu-și permite să spună că i-a fost greu. Este conștientă că odată aleasă această meserie, are aceleași obligații ca și colegii ei bărbați, cu atât mai mult într-un teatru de operații unde toți sunt o echipă, iar ofițerul iubește munca în echipă. Acolo, în Afganistan și în orice altă misiune, nu sunt bărbați și femei, ci militari. Ești colegul de lângă celălalt și fiecare contează și se bazează pe colegul de lângă el. Spune că e greu și nu e greu. E suportabil. Militarii se confruntă cu temperaturile extrem de ridicate, cu programul de lucru solicitant, cu echipamentul greu și, cel mai periculos, cu dispozitivele improvizate amplasate la tot pasul, dar…..toate sunt suportabile.
