Petria Prepeliță este avocat în cadrul Baroului Vrancea de aproape trei decenii. Deși s-a visat medic în copilărie, a absolvit Liceul Pedagogic, mai apoi a ales Dreptul la îndemnul unei verișoare, alegere cu care se mândrește. Mărturisește că primul an ca avocat a fost greu, având ca îndrumător un avocat exigent, care a format-o inclusiv pe plan familial. Fiul său, Dragoș Prepeliță, avocat în Baroul Vrancea, este mândria și pasiunea sa. Iubește lectura, călătoriile și tinerii în preajma cărora îi place să își petreacă timpul. Dincolo de o profesie solicitantă, de o viață plină, avocata Prepeliță susține că echi-librul și armonia în familie sunt rețeta unui om împlinit.
Reporter: De când sunteți avocat?
Avocat: Sunt avocat de la 1 septembrie 1983 când am intrat prin repartiție guvernamentală în Baroul Vrancea. În prealabil am absolvit cursurile Facultății de Drept, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Rep.: A fost visul dumneavoastră să deveniți avocat?
Av.: Eu m-am visat medic, în copilăria mea. Am vrut să fac Liceul Sanitar la Galați, dar părinții m-au convins să rămân acasă, la Focșani, eu fiind din Petrești. Am dat examen la Liceul Pe-dagogic, dar anul acela au fost patru locuri pentru clasa de învățătoare maistră cu școlarizare la Galați. Åži tot la Galați am ajuns…Fiind absolventă de Liceu Pedagogic, m-am visat apoi profesor de istorie. O verișoară a mea, care era studentă la Iași, m-a sfătuit să dau la Drept. Exa-menul îl dădeam la aceleași materii. În anul 1979 am intrat la Drept și am terminat în anul 1983. Când am intrat eu în Baroul Vrancea erau 19 avocați. Am venit eu și o altă colegă și eram 21, dintre care patru stagiari.
Rep.: Cum ați trecut prin anii de facultate?
Av.: Eu am avut întotdeauna o predilecție către citit. Sunt curioasă, îmi place să aflu cât mai multe. Provin dintr-o familie care a făcut eforturi pentru copii, să aibă tot ce le trebuie. Am fost bursieră, adică mi se ofereau cazare și masă. Nu am simțit ca fiind greu. Mai făceam eforturi ca să vindem o cartelă ca să ne cumpărăm cărți. La un moment dat mâncam două fete pe aceeași cartelă.
Rep.: Ce ne puteți spune despre copilăria dumneavoastră?
Av.: Am avut o copilărie frumoasă, la Petrești, la țară. Nici nu era pe atunci mijloc de transport direct, la Focșani. Îmi amintesc că ne aduceau părinții la cofetărie, în oraș, cu bicicleta. Ne luau bomboane fondante, cum erau pe atunci. Mai am un frate și o soră, dar sunt singura care am ales această profesie. Părinții m-au îndrumat către învățătură. Tatăl meu mă verifica, mă asculta la lecții, asta pentru că își doreau să depășim un statut social. Tatăl meu a lucrat la Confecția, se tot specializa pe automatizări. Mama era acasă, cu noi.
Rep.: Care dintre oamenii din justiția vrânceană de astăzi v-au fost colegi de facultate?
Av.: Domnul Pintilie care a fost judecător, doamna Hărăbor și domnul judecător Stoica Florin de la Panciu, cu care am fost colegi de an. Trebuie să îl amintesc și pe Sandu Nicolae.
Rep.: Nu v-au tentat alte profesii juridice?
Av.: Nu m-au tentat alte profesii juridice. Am ales să fiu avocat pentru că este o profesie liberală, am vrut să fiu independentă.
Rep.: În primii ani ca avocat, pe cine ați avut îndrumător?
Av.: L-am avut îndrumător pe domnul avocat Teodor Hînțoiu. Era un tip care era recunoscut că face știința dreptului. M-a format bine chiar sub aspectul relației familiale și mă sfătuia în toate. Colaboram de altfel cu toți avocații dar în special cu Ilie Gurău, Samoil Lazăr, Florica Stancu, care a fost prima femeie avocat din Baroul Vrancea.
Rep.: V-a fost greu în primii ani ca avocat?
Av.: Primul an mi-a fost foarte greu. Îndrumătorul era foarte sever, mă verifica, îmi dădea tematică săptămânală. Visam noaptea că nu puteam face față exigențelor îndrumătorului. Era extrem de exigent, impunea respect, nu te puteai prezenta în fața sa cu scuze că nu ai avut timp sau nu ai putut să faci ceea ce îți lăsa în lucru. Am colaborat inclusiv cu domnul Huianu, l-am prins avocat în activitate. Pe vremea aceea erau avocați de o altă factură. Când vedeai un avocat pe stradă, avea o anumită ținută…
Rep.: Cum v-ați cunoscut soțul și ce ne puteți spune despre familia dumneavoastră?
Av.: În timpul facultății m-am căsătorit. Eram în anul IV. Avem o relație foarte bună. Am convingerea că oricât e de grea viața, dacă în familie echilibrul există, se rezolvă toate. Poți avea tot ce îți trebuie, dar dacă nu ai echilibru în familie, parcă ești neîmplinit. Soțul meu e focșănean și ne-am cunoscut în Focșani. Dragoș e singurul nostru copil. El este mărțișorul meu. Este născut pe 1 martie și eram deja avocat când l-am avut. Vreau să revin la părinții mei care m-au ajutat foarte mult. Părinții mei l-au crescut pe Dragoș de la trei luni și până la trei ani. L-au crescut foarte frumos. Mama mea îi citea, îi cânta. Dragoș știa versuri din „Moartea căprioarei”, de Labiș.
Rep.: L-ați îndrumat pe fiul dumneavoastră către profesia de avocat?
Av.: Copilul meu a fost un copil bun. I-am dedicat toată viața noastră. Fiul meu a făcut mate-info la Colegiul Unirea din Focșani și a zis că va face Informatică-Automatică. În clasa a XII-a ne-a spus că vrea să urmeze Dreptul și muncise pentru Informatică. El a stat cu lucrările mele. Eu am petrecut mult timp cu fiul meu. Mi-a spus că avea impresia că profesia de avocat este completă și este o profesie care te solicită. De trei ani este avocat în Baroul Vrancea. Fiul meu a fost cel de-al patrulea stagiar al meu. Îmi sunt dragi tinerii. Poate a rămas un pic din Pedagogia pe care am studiat-o. Atunci când stai cu tinerii, întinerești. Mintea și sufletul întineresc cu ei.
Rep.: Aveți o speță care v-a impresionat în mod deosebit?
Av.: Îmi amintesc de un tânăr trimis în judecată pentru omor, minoritate. Este un caz mai vechi. Am obținut pentru el doi ani și jumătate de închisoare. Am povestit asta unei cunoștințe care m-a întrebat cum mă pot bucura pentru că am obținut o astfel de sentință pentru un om judecat pentru omor. Atunci mi-am dat seama că cei din jur văd diferit lucrurile.
Rep.: Preferați dreptul civil sau penal?
Av.: Îmi place mai mult dreptul civil. Îmi plac partajele succesorale, fac calculele, cotele. Îmi place foarte mult. Acum este un pic dificil pentru că lucrăm pe două legi în paralel, în civil. Când am speța mă duc și caut, abia apoi stabilesc ce pot face.
Rep.: Ați pledat vreodată fără bani?
Av.: Am pledat și fără bani. Există părerea că avocații au bani. Întotdeauna am servit oamenii neajutorați, le-am făcut acte fără bani, cereri, le-am arătat ce trebuie să facă. Trebuie să dăm dovadă și de un pic de credință, am teamă de Dumnezeu poate și pentru că au fost întâmplări pe care le-am depășit.
Rep.: Care este secretul unui avocat de succes?
Av.: Eu nu știu dacă există un secret al succesului. Trebuie să vezi clientul mulțumit și atunci te simți fantastic. E nevoie de muncă asiduă. Încadrarea juridică, dacă te duci cum trebuie pe textul de lege, acestea sunt secretele. E nevoie de ținută, de verticalitate și de respect între colegi. Cei șapte ani de acasă pe care îi mai pierdem, sunt și ei foarte importanți.
Rep.: Cum reușiți să împărțiți timpul între familie și profesie?
Av.: E o rutină de acum. Echilibrul familial e important. Când am probleme legate de profesie, pot să renunț de exemplu să fac o prăjitură, să curăț cartofii. Mă sprijină familia foarte mult. Îmi place armonia din familia mea și mă dedic acestui aspect.
Rep.: Ce pasiuni aveți?
Av.: Cititul e una dintre pasiunile mele. Călătoriile îmi mai plac. Am fost și în țară și în afară. Sunt născută în miezul verii și îmi plac căldura, soarele, vacanțele în Grecia. Este foarte mult de vizitat. Pasiunea vieții mele este însă copilul meu. Tot ce am făcut este pentru el. Cea mai bună investiție a mea este Dragoș. Åži el îmi răspunde în același mod. Este un copil bun.
Rep.: Aveți un sfat pentru cei tineri?
Av.: Toți muncim pentru că avem nevoie de bani, dar nu trebuie să fii sclavul banului. Trebuie să fii serios cu tine însuți și trebuie să muncești, fiecare pe canalul lui, pe temperamentul lui, nu semănăm unii cu alții. Am încredere în tânăra generație. Cred că știu bine ce vor și societatea nu știe să-i îndrume. Am văzut tineri valoroși care erau a doua mână la chirurg. Avem tineret valoros și trebuie să avem grijă de el. Îmi place să stau între tineri. Mă uit la tinerii de liceu, sunt cam nesupravegheați. În calitate de fost pedagog, materialul uman poate fi educat, dacă ai răbdare.
Rep.: Care este mândria dumneavoastră?
Av.: Sunt mulțumită de tot ceea ce am făcut. Oriunde aș fi fost, aș fi fost la fel de serioasă. Sunt orgolioasă, muncitoare și am gândit mereu că verticalitatea mea e mai mult decât orice satisfacție materială.
Rep.: Aveți regrete?
Av.: Regrete nu am. Poate toți ne-am dori, am putea face mai mult. Sunt mulțumită că sunt sănătoasă și că am o familie bună. Îmi doresc să fiu soacră și bunică.
Fiul său, „Mărțișorul” și pasiunea avocatei Petria Prepeliță, a dorit să îi mulțumească mamei sale pentru sprijinul pe care aceasta i l-a oferit și ne-a declarat: „Am o relație foarte bună cu mama mea, sub toate aspectele. Am ales să fiu avocat datorită ei. Este un model pentru mine. Lucrurile pe care mi le-a insuflat cel mai mult au fost seriozitatea și simțul adevărului și al dreptății. Nu a fost autoritară. Am fost prieteni. Am vorbit absolut orice cu părinții mei și am împărțit totul”.
